Vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, a solicitat, în plenul Parlamentului, audierea ministrului Energiei, Dorin Junghietu, pentru a clarifica situația cetățenilor care nu își pot achita facturile pentru agentul termic, precum și problemele cu care se confruntă consumatorii care au sisteme de încălzire autonomă.
„În 2019, cetățeni au fost acționați în instanță pentru faptul că nu și-au achitat facturile pentru agentul termic. Credem că, în situația actuală, zeci de mii de cetățeni ar putea ajunge în instanță și, în perspectivă, chiar să rămână fără locuințe”, a declarat Vlad Batrîncea.
Deputatul PSRM a atras atenția și asupra situației cetățenilor care au investit în sisteme de încălzire autonomă, dar care continuă să primească facturi pentru tranzitul agentului termic prin țevile care ajung până la apartamente.
„Avem cetățeni care au investit în sisteme de încălzire autonomă, însă și în cazul lor instituțiile statului vin cu facturi exorbitante pentru tranzitul agentului termic prin țeava care trece până la apartament — sume de mii de lei. Înțelegem că există anumite cheltuieli, dar nu putem vorbi de mii de lei pentru acest serviciu. În plus, cetățenii care au încălzire autonomă achită lunar câte 800–900 de lei pentru apă caldă pe care nu o consumă. Solicităm audierea domnului Junghietu să vedem cine se face responsabil pentru aceste fărădelegi”, a menționat Batrîncea.
Inițiativa privind audierea ministrului Energiei a fost respinsă de majoritatea parlamentară PAS.