02 iunie 2022
Vlad Batrîncea: ANRE trebuie lichidată, instituția nu apără interesele publice
Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a îndemnat deputații PAS din Parlament să susțină proiectele de hotărâre cu privire la lichidarea ANRE și delegarea competențelor acesteia către Guvern, și cel cu privire la demiterea conducerii BNM. Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, a declarat că aceste inițiative au fost înregistrate și a propus ca la ședința în plen de săptămâna viitoare să fie include pe ordinea de zi.
Deputatul a amintit că anul trecut Parlamentul a acordat unanim de neîncredere conducerii ANRE. În opinia sa, Guvernul are datoria să intervină pe piața carburanților și să vină cu măsuri de susținere a cetățenilor și agenților economici.
”Considerăm că este o măsură oportună în contextul în care această agenție nu apără interesele publice și sunt bănuieli rezonabile că această instituție se află în colaborare strânsă cu companiile care prestează servicii. Considerăm că această instituție este inutilă. Anul trecut, a acumulat profituri de peste 100 de milioane de lei, din care o sumă serioasă a fost dedicată cheltuielilor administrative și salariilor. În medie, anul trecut un director ANRE a ridicat un salariu de peste un milion de lei, în condițiile când prețul la combustibil, energia electrică și alte servicii este în creștere”, a declarat Batrîncea.
De asemenea, secretarul executiv al PSRM a amintit și despre votul de neîncredere dat conducerii BNM. Batrîncea a menționat că BNM se îngrijește de creșterea veniturilor băncilor comerciale și nu apărarea intereselor publice.