PSRM

26 iulie 2022

Vasile Bolea insistă pe eliminarea ambiguităților în abordări din proiectul Codului electoral

Astăzi, în cadrul audierilor publice organizate de Comisia juridică numiri și imunități pe marginea proiectului Codului electoral al Republicii Moldova, Vasile Bolea, deputat PSRM, a atenționat asupra existenței mai multor lacune în prevederile documentului prezentat, exprimându-și totodată scepticismul față de necesitatea adoptării unui nou Cod Electoral.

Vasile Bolea a indicat, în primul rând, asupra inadmisibilității oferirii CEC a prerogativei de a stabili prin excepție ca ziua votării să aibă loc și în 2 zile.
De asemenea, Vasile Bolea a vorbit despre modul de constituire a organelor electorale, începând de la CEC și terminând cu cele inferioare, mecanism care exclude opoziția din procesul de constituire.

Totodată, potrivit lui Bolea, sunt și alte inexactități, inclusiv la stabilirea pragului electoral pentru candidații independenți, reflectarea campaniilor electorale etc.

Deputatul a subliniat că toate modificările trebuie făcute ținând cont de legislația în vigoare, cu respectarea drepturilor tuturor cetățenilor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă