PSRM

23 iunie 2022

La Chișinău a avut loc o acțiune de protest împotriva politicii antisociale a regimului PAS

În scuarul Parlamentul Republicii Moldova s-a desfășurat o acțiune de protest organizată de Partidul Socialiștilor. Participanții la miting, inclusiv deputați ai parlamentului, consilieri municipali și raionali, activiști civici, și-au exprimat indignarea în legătură cu politica antipopulară și antisocială continuă promovată de regimul Maiei Sandu și de partidul său.

Vorbitorii la miting au constatat eșecul total al politicii sociale și economice a autorităților și au cerut demisia șefului statului, Parlamentului și Guvernului. De asemenea, participanții la acțiune s-au declarat împotriva persecutării celor care gândesc altfel, împotriva intimidării politicienilor de opoziție și a presei.

Și reprezentanții Partidului Socialiştilor, și cetățenii de rând au cerut încetarea acțiunii regimului stării de urgență, întrucât acesta servește drept acoperire pentru acțiunile criminale ale autorităților, în primul rând, pentru risipirea necontrolată și nechibzuită a banilor publici modești, adică ai poporului.

„PAS = sărăcie”, „Jos guvernul stării de urgență „, „Banii poporului – la control! ” – aceste și alte lozinca au răsunat la mitingul de astăzi.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă