PSRM

01 aprilie 2019

Consilierii PSRM despre construcțiile ilegale, animalele fără adăpost și reconstrucția parcului Valea trandafirilor

Consilierii municipali ai fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM în Consiliul Municipal Chișinău, Alexandr Odințov și Iurie Vitneanschii, au discutat în cadrul briefing-ului din 1 aprilie, despre implementarea proiectelor inițiate de PSRM în Consiliul Municipal.

Alexandr Odințov a aprobat lupta împotriva construcțiilor ilegale, care a fost începută de către activiștii Platformei DA, totuși, el a menționat că această activitate ar fi mai eficientă dacă ar fi abordată în cadrul grupului pentru construcții. Din păcate, consiliul municipal nu a luat o decizie cu privire la crearea acestui grup, la aceasta a refuzat să participe și Platforma DA.

Consilierul a reamintit că, liderul fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban, a depus mai mult de 30 de plîngeri cu privire la proiectele de decizie ce țin de construcții, în care avocații au constatat discrepanță dntre acestea și interesele cetățenilor. Pentru multe dintre ele, au fost adoptate hotărîri judecătorești privind suspendarea deciziilor CMC. Este vorba despre proiectele ce vizează str. Muncești 799, Alba Iulia – Paris, Calea Ieșilor 61/2, Uzinelor 133, etc.

De asemenea, Alexandr Odințov a amintit despre promisiunile electorale ale socialiștilor de a face unele modificări la pachetul de legi privind construcțiile, pentru a proteja interesele locuitorilor din Chișinău, precum și ale locuitorilor din alte localități din Republica Moldova.

El a menționat că, majoritatea liberal-democrată din parlament, pe cale legală, a ușurat viața companiilor de construcții, pe cînd a complicat viețile locuitorilor din Chișinău.

“Cînd acest parlament va deveni operațional, vom propune proiecte privind introducerea unor modificări pentru o serie de legi cu privire la construcții, în primul rînd Legea Nr.163 privind eliberarea autorizațiilor și a certificatelor de urbanism, Nr. 835 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, inclusiv privind protecția patrimoniului istoric al municipiului”, a spus Alexandr Odințov.

În cadrul briefing-ului, consilierul a atras atenția asupra soluționării problemei privind animalele fără adăpost și a subliniat că în prezent, se desfășoară negocieri atît pentru organizarea unui azil pentru animale, cît și pentru aprobarea unui Regulament special.

Iurie Vitneanschii a vorbit despre implementarea proiectelor inițiate de către fracțiunea PSRM. În special vorbim despre reconstrucția aleei centrale din parcul Valea Trandafirilor, pentru care au fost alocați 12 mln. lei din bugetul municipal. Încă 14 mln. lei au fost alocate pentru instalarea complexelor locative pe această alee.

Consilierul a remarcat că locuitorii din oraș sunt nemulțumiți de calitatea lucrărilor efectuate în parc. Prin urmare, fracțiunea PSRM, va insista asupra audierii raporturilor tuturor executorilor în cadrul ședinței consiliului municipal.

De asemenea, Iurie Vitneanschii, a anunțat că deja de 5 luni, hotărîrea aprobată de consiliul municipal privind alocarea a 25% compensații locuitorilor care nu au casele conectate la conducta de gaz nu acționează, aceștia fiind nevoiți să utilizeze aragazele electrice. Această problemă de asemenea va fi abordată în cadrul ședinței CMC.

Aparte, consilierii au vorbit despre cum sunt distribuite fondurile municipale, în sumă de 43 mln. lei pentru deschiderea grupelor noi în grădinițe. Potrivit lui, această distribuție de fonduri provoacă critici, iar subiectul în cauză, la fel, va fi discutat în cadrul ședinței consiliului municipal: „Vom cere Direcției învățămînt un raport prin care să justifice fiecare leu cheltuit”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă