PSRM

04 iulie 2019

Socialiștii împreună cu alte fracțiuni din CMC au votat demisia lui Ruslan Codreanu și Nistor Grozavu

Consiliul Municipal Chișinău a susținut joi, 4 iulie, proiectele comune ale fracțiunii Partidului Socialiștilor și fracțiunii Partidului Liberal privind eliberarea din funcția de viceprimar a domnlului Ruslan Codreanu și Nistor Grozavu, precum și demisia lui Codreanu din funcția de primar general interimar al municipiului Chișinău. Pentru demisia funcționarilor au votat practic toate fracțiunile și consilierii independenți din consiliului municipal, cu excepția fracțiunii PPEM condusă de Iurie Leanca și a unui consilier PDM.

Liderul fracțiunii PSRM din consiliul municipal, Dinari Cojocaru a reiterat că acum două săptămîni consiliul a aprobat o declarație prin care s-a acordat vot de neîncredere domnilor Codreanu și Grozavu, acestora li s-a cerut demisia benevolă. Iar votarea de astăzi a fost finalizarea logică a cerințelor reprezentanților poporului.

„Cu toții cunoașteți că pe parcursul a 16 luni, cît a deținut Codreanu această funcție în care a fost adus la primărie „prin ușa din spate” și ulterior s-a autoproclamat, în municipiu au fost risipite terenurile. Iar printr-o schemă dubioasă, cu ajutorul unei companie off-shore din Cipru, fondatorul căruia este reprezentantul Partidului Democrat, Chiril Gaburici, au fost achiziționate autobuze noi”, a spus Dinari Cojocaru.

Potrivit acestuia, în această perioadă, conducerea primăriei a încercat să împiedice implementarea proiectelor sociale inițiate de socialiști. Fără motiv, liderii mai multor întreprinderi municipale au fost concediați și au fost numite alte persoane pe criterii politice.

„În prezent în Chișinău persistă haosul și neînțelegerile. Dar acest lucru trebuie stopat”, a declarat Dinari Cojocaru.

Liderul fracțiunii PSRM a îndemnat toți funcționarii din primărie și pretură, conducătorii și lucrătorii din întreprinderile municipale să continue să activeze în regim normal și să nu blocheze activitățile autorităților capitalei.

Consiliul municipal a propus numirea secretarului Adrian Talmaci la funcția de primar interimar, pînă va fi ales un nou primar interimar și viceprimarii.

După discuții, Talmaci a menționat că nu va putea deține funcția propusă. În consecință, consiliul municipal va trebui să propună noi candidați în termen de 5 zile.

Pentru demisia primarului interimar și a viceprimarilor au votat 36 de consilieri municipali din 51.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă