PSRM

03 martie 2020

Socialiștii au vorbit despre activitățile fracțiunii parlamentare PSRM în domeniul protecției sociale

Deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor au prezentat în cadrul briefingului din 3 martie informația despre activitățile fracțiunii PSRM în domeniul protecției sociale, sănătate și familie.

Deputatul Alla Darovannaia a prezentat inițiativele legislative ale PSRM în acest domeniu, inclusiv cele deja adoptate de Parlament. În special, în februarie, Parlamentul a operat modificări la opt acte legislative, care prevăd următoarele:

1) Indexarea pensiilor de două ori pe an: la 1 aprilie și 1 octombrie. La data de 1 aprilie, coeficientul de indexare constituie rata inflației înregistrată în ultimul semestru al anului precedent anului indexării, iar la data de 1 octombrie  – rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs. Coeficientul de indexare se stabilește de către Guvern. La 1 aprilie şi 1 octombrie 2020 vor beneficia de indexare cca 695 mii beneficiari de pensii. Mecanismul de indexare se va aplica pentru toate prestaţiile sociale.

2) Întru susţinerea financiară a beneficiarilor de prestaţii sociale cu nivel redus, se va acorda periodic suport financiar unic.

3) Concomitent, legea prevede indexarea semianuală a venitului lunar minim garantat.

4) Acordarea indemnizaţiei în cazul decesului unuia dintre soţi prin garantarea stabilirii acestei prestaţii persoanelor cu venituri mici.

5) Legea prevede respectarea principiului egalităţii, prin excluderea posibilităţii de a recalcula pensiile procurorilor şi judecătorilor. Pensiile acestor categorii de beneficiari se vor indexa în condiţii generale.

Totodată, deputatul a vorbit și despre proiectele de legi care au fost elaborate în luna februarie:

1) Modificarea articolului 14 al Legii nr. 756/1999 asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Se propune ca, toate tipurile de indemnizații de incapacitate temporară de muncă, indiferent de tipul acestora se vor calcula în baza venitului asigurat realizat în ultimele 12 luni anterioare survenirii riscului asigurat.

Totodată, îndemnizația suportată din mijloacele angajatorului se va stabili în cuantum de 100% din salariul mediu al angajatului.

2) Proiectul de modificare a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală prevede asigurarea obligatorie de asistența medicală pentru cetățenii care beneficiază de o pensie din partea altui stat.

Alla Darovannaia a mai menționat că, începînd cu 1 iulie, salariile pedagogilor, medicilor și altor bugetari pot fi majorate.

„Veniturile bugetare au crescut în acest an față de 2019. Aș vrea să menționez că daca dinamica încasărilor la buget se va menține, aceasta ne va permite o nouă majorare a salariilor pedagogilor, medicilor și altor bugetari. Totodată, vor fi propuse și măsuri suplimentare de protecție socială a veteranilor de război și a membrilor familiilor celor căzuți pe cîmpul de luptă”, a spus deputatul PSRM.

Remarcăm că salariile mai multor categorii de bugetari au fost deja majorate de la 1 ianuarie 2020.

Alla Darovannaia a anunțat și despre demararea negocierilor pe marginea Acordului între Republica Moldova și Federația Rusă privind securitatea socială. Proiectul acestui accord este menit să instituie un nou cadru de garanții sociale pentru lucrătorii migranţi din Republica Moldova, care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă în Federația Rusă.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă