PSRM

29 ianuarie 2019

Socialiștii au prezentat argumente în favoarea tranziției către o formă prezidențială de guvernare în Republica Moldova

Argumentele în favoarea tranziției Republicii Moldova la forma prezidențială de guvernare au fost prezentate în cadrul conferinței de presă din 29 ianuarie, de către secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, secretarul pentru ideologia a PSRM și deputatul parlamentar a fracțiunii PSRM, Bogdan Țîrdea.

Ion Ceban a declarat la conferința de presă, că, în 2016, poporul Republicii Moldova și-a restabilit dreptul de a alege direct președintele. Și după 20 de ani de așteptare, pe 13 noiembrie 2016, oamenii au ales în mod direct Președintele țării.

Dar, după cum s-a dovedit ulterior, în 2016 a fost cîștigată doar o bătălie, nu și lupta pentru atingerea scopului final – un Președinte ales de către popor cu împuterniciri suficiente pentru a soluționa problemele țării.

“Contrar logicii și voinței exprimate de cetățeni, guvernarea și așa-zisa opoziție „pro-europeană” au făcut front comun împotriva Președintelui țării, încercînd izolarea și eliminarea șefului statului din procesul decizional, din politică, din viața publică”, a spus Ion Ceban.

Ceban a subliniat că, indiferent de aceste atacuri masive, Preşedintele a reușit nu doar să reziste, ci și să obțină unele rezultate frumoase pentru țară. În această perioadă, șeful statului:

  • a stopat numeroase derapaje și legi cu caracter antipopular ale guvernării;
  • a reușit reanimarea relațiilor tradiționale de prietenie și colaborare cu partenerii noștri din Est;
  • s-a ameliorat situația legată de exporturile în Federația Rusă;
  • s-au soluționat unele dintre problemele cu care se confruntau cetățenii noștri care muncesc în Federația Rusă;
  • s-a reușit restabilirea prestigiului Președinției și a încrederii oamenilor în această instituție importantă în stat;
  • s-a reușit echilibrarea situației politice din Republica Moldova, președintele intervenind de fiecare dată cînd s-a încercat divizarea societății pe criterii false și periculoase, totodată, care ar fi putut dinamita situația politică internă.
  • Tot în această perioadă, s-au pus bazele unor importante procese sociale și economice ce vor acorda o șansă de viitor Republicii Moldova.

Socialiștii au subliniat că, guvernarea, ignoră faptul că Preşedintele are votul şi susţinerea directă  a poporului, a blocat multe inițiative legislative ale sale – peste 80.  La fel a fost blocată și inițiativa de organizare a unui referendum republican consultativ pe data de 24 septembrie 2017.

Guvernarea s-a temut să afle opinia cetățenilor în probleme ce țin de „Istoria Moldovei”, anularea legii ce pune în spatele cetățenilor întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar, dar și lărgirea prerogativelor șefului statului de dizolvare a Parlamentului. Guvernarea a știut că cetățenii vor susține ideile Președintelui Republicii Moldova, de aceea nu doar că a blocat organizarea acestui referendum, ci și a demarat noi atacuri asupra Președinției, a întreprins noi tentative de limitare a atribuțiilor șefului statului, asistată de gălăgioasa opoziție “pro-europeană”.

În situația în care:

  • puterea și opoziția pro-europeană fac tot posibilul pentru discreditarea și pentru limitarea în acțiuni a Președintelui țării;
  • președintele e blocat din toate părțile atunci cînd încearcă să intervină pentru asigurarea unui echilibru în societate și pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă cetățenii;
  • marea majoritate a clasei politice refuză să înțeleagă că, un Președinte ales de către întreg poporul trebuie nu limitat, ci abilitat cu atribuții legale pentru a fi la nivelul așteptărilor cetățenilor și pentru a-și putea onora obligațiunile, contribuind la soluționarea problemelor;
  • starea de lucruri în Republica Moldova degradează tot mai mult, iar forma parlamentară de guvernare și-a epuizat potențialul, dovedind că nu poate furniza instrumentariul necesar pentru relansarea și dezvoltarea armonioasă a țării;
  • în situația în care președintele și opoziția socialistă e lipsită de posibilitatea de a organiza chiar și un referendum republican consultativ;

Socialiștii au demarat şi au implementat cu succes campania de colectare a semnăturilor cetățenilor în susținerea formei prezidențiale de guvernare. Semnăturile colectate sunt cel mai bun indiciu că oamenii îşi doresc trecerea la forma prezidenţială de guvernare şi noi le vom asigura realizarea acestei dorinţe.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă