PSRM

09 iulie 2018

Socialiştii vor asigura traducerea în limba rusă a tuturor actelor importante, emise de Primărie

Fracţiunea Partidului Socialiştilor din RM în Consiliul Municipal Chişinău (CMC) va asigura traducerea tuturor actelor importante, emise de Primăria Chişinău, precum şi a informaţiei ce ţine de municipiu, din limba de stat în cea rusă. Traducerea va fi accesibilă deja începînd cu săptămîna curentă. Plus la aceasta, un grup de voluntari va oferi sprijinul necesar la traducerea informaţiei și pentru cetăţenii care vor solicita asistenţă. Despre aceasta a vorbit liderul fracţiunii PSRM, Ion Ceban, în cadrul unei conferinţe de presă din 9 iulie.

Potrivit lui Ion Ceban, problema privind traducerea actelor a fost abordată încă în timpul campaniei sale electorale.

„Traducerea actelor în limba rusă se va efectua începînd cu săptămîna aceasta, pentru a asigura cetăţenilor accesul la informaţie. Cetățenii ne-au atenţionat de nenumărate ori asupra faptului că, necunoscând într-o măsură suficientă limba de stat, se confruntă cu probleme atunci cînd doresc să se documenteze asupra unui sau altui subiect”, a spus consilierul.

El a menţionat că, în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republica Moldova, principalele documente trebuie să fie traduse în limba rusă, dar, în ciuda acestei norme, autorităţile locale nu asigură traducerile necesare.

Întrebat de jurnalişti cine va efectua traducerile, şeful fracţiunii PSRM a declarat că „a fost identificată o echipă de voluntari care vor asigura traducerile actelor în limba rusă. Plus la aceasta, de prin luna septembrie va fi asigurată şi traducerea actelor în limba engleză”.

Ion Ceban este de părere că atît locuitorii municipiului, cît şi cei care locuiesc peste hotare, trebuie să aibă acces la informaţiile ce ţin de Chişinău, precum şi la documentele de bază ale Primăriei.

„În caz de refuz de a publica traducerile pe pagina web oficială a Primăriei, vom crea o resursă proprie, unde va fi publicată întreaga informaţie”, a declarat liderul fracţiunii PSRM.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă