06 octombrie 2021
Socialiștii cheamă cetățenii la un protest apolitic: Să spunem nu unui stat dictatorial! Să ne apărăm statul de drept!
„Să spunem NU unui stat dictatorial! Să ne apărăm statul de drept!” Cu aceste lozinci, duminica, 10 octombrie, va fi organizat un protest în centrul Chișinăului. Anunțul a fost făcut de către socialistul Vlad Batrîncea în cadrul unei conferințe de presă. Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a precizat că acțiunea va fi una apolitică, iar participanții sunt chemați fără drapele și fără lozinci politice. Decizia de a organiza un protest civic vine după ce, marți, în data de 5 octombrie, procurorul general Alexandr Stoiangolo a fost reținut cu încălcarea mai mult proceduri.
„Stimați cetățeni, nu ați avut sentiment de deja vu, ne-am adus aminte de stilul statului capturat marca Vlad Plahotniuc? Cineva nu a dorit ca procurorul general să aducă la cunoștință informații de rezonanță publică. Cerem în regim de urgență să fie publicate materialele dlui Stoianoglo, cu care el urma să iasă în conferință de presă. Ne aflăm în regim de dictatură. Republica Moldova intră în stare de stat capturat. Suntem gata să ieșim în stradă pentru a lupta pentru democrație și pentru libertate, pentru un proces echitabil, pentru respectarea normelor statului de drept. Facem apel la misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova. Suntem nedumeriți de ce nu au apărut reacțiile organismelor internaționale. Înțelegem bine că mai mulți parteneri se află într-o stare de neclaritate, nici ei nu pot înțelege ce se produce în Republica Moldova, de ce sunt încălcate toate normele legale, nu se respectă procedurile legale”, a declarat Vlad Batrîncea.
Deputatul socialistul spune că reținerea procurorului general este, de fapt, o fumigenă, pentru a sustrage atenția cetățenilor de la probleme sociale și economic cu care se confruntă țara.
„Majoritatea PAS eșuează pe plan social, economic, cresc prețurile, oamenii trăiesc mai greu, vine iarna și avem probleme cu gaz și cu tarife. Republica Moldova iarăși trece printr-un val de pandemie, și cei care au venit la guvernare au eșuat. În această situație, când guvernarea nu poate oferi pâine, ei oferă show de prost gust”, a mai spus Batrîncea.