PSRM

12 octombrie 2017

Socialiștii au propus indexarea pensiilor de două ori pe an

Proiectul cu privire la modificarea articolului 13 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat a fost propus parlamentului spre adoptare în prima lectură de către deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor pe 12 octombrie.

Potrivit deputatului PSRM, membru al Comisiei parlamentare pentru protecție socială, Elena Hrenova, proiectul prevede indexarea pensiilor de două ori pe an: 1 aprilie și 1 octombrie.

„În prezent, indexarea pensiilor se desfășoară o dată pe an și nu acoperă pierderile din creșterea inflației și a prețurilor de consum”, a declarat Elena Hrenova. – Mai mult, anul trecut indexarea a dus la retragerea adaosurilor de 120 și 180 de lei și, ca urmare, oamenii au început să primească pensii mai mici decât înainte de indexare. Toate acestea conduc la o scădere constantă a nivelului de trai a celor mai vulnerabile categorii ale populației: pensionarii și persoanele cu dizabilități.”

Elena Hrenova a precizat că coeficientul de indexare de 20% ar trebui să se aplice pensiilor a căror mărime este sub minimul de existență.

Potrivit statisticilor, minimul de existență în 2016 a fost de 1813 lei în republică. În prima jumătate a anului 2017 – 1866 lei. Începând cu 1 aprilie 2017, în Republica Moldova locuiesc 710 904 pensionari care primesc pensii. Pensia medie în anul 2017 la 1 aprilie era de 1354 lei, la 1 iulie – 1484 lei.

Majoritatea parlamentară nu a susținut această propunere și a respins proiectul.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă