PSRM

03 martie 2017

Socialiștii au înaintat o moțiune simplă împotriva miniștrilor Transportului și Sănătății

În această săptămână, Fracțiunea Partidului Socialiștilor a înaintat, în Parlament, o moțiune simplă împotriva a doi miniștri – Transportului și Sănătății.

Pe data de 2 martie , o moțiune simplă a fost înaintată ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan în legătură cu majorarea tarifelor la serviciile medicale în Republica Moldova. “Pentru” au votat 21 din cei 81 de deputați prezenți în sală : socialiști și comuniști.

Deputatul Bogdan Țîrdea a amintit în cadrul ședinței de plen că Glavan a devenit vice-ministru în anul 2013, iar în 2015,  în ciuda mai multor scandaluri de corupție, în care a fost implicată, dar, poate anume datorită lor, a fost avansată în funcție. Revoltător e faptul ca doamna în cauză s-a făcut ministru al Sănătății fără să lucreze măcar o zi în medicină.

De asemenea, Țîrdea a menționat că, potrivit investigațiilor jurnalistice, ministrul deține două case de locuit, două apartamente, trei terenuri funciare și 16 conturi bancare. La rândul său, soțul ei nu a specificat în declarația de venit 30 de conturi bancare.

TPA_0965-Explicația acestui lux este la suprafață – soțul doamnei Glavan, Aureliu Cincilei, a deținut postul de vice-guvernator al Băncii Naționale în iulie 2013 –octombrie 2016, adică anume în perioada când a fost deturnat miliardul. Coincidență? Probabil – a menționat el.

În plus, Țîrdea a spus că la sfârșitul anului trecut, soțul ministrului a fost desemnat președinte al Consiliului Administrativ al BC “Moldindconbank” S.A. Acționar aici era V. Platon, acuzat de furtul miliardului și spălarea a 20 de miliarde dolari.

-Probabil și aici a fost o simplă coincidență. Dar iată încă una : În perioada 2006-2013, Ruxanda Glavan a fost director al unei companii, specializată în importul şi distribuţia utilajului medical, a preparatelor farmaceutice. Conform portalului e-sanatate.md , in 2011 -2015 anume  această companie a fost desemnată câștigătoare la aproximativ 127 licitații publice in valoare de  15 milioane de lei. Șase contracte plus unul aditional în valoare de 1 milion de lei au fost încheiate cu instituția condusă de mama sa,  Adela Glavan. Şi dacă acesta nu este conflict de interese şi cîrdăşie criminală, ce o fi atunci? – s-a întrebat deputatul.

Conform spuselor sale, firma doamnei Glavan, care pe atunci era deja vice-ministru, a oferit dispozitive medicale și Serviciului de Informații și Securitate, în sumă de aproximativ 40 mii lei. Totuși, procuratura Generală, controlată de Partidul Democrat, nu a observat aceste încălcări. În plus, în 2013, avocata Ana Ursachi a acuzat-o pe Glavan că ar fi fost implicată într-o schemă de contrabandă, dar și atunci, cazul a fost mușamalizat cu ajutorul Partidului Democrat.

În concluzie, Țîrdea a spus că Glavan poate să spună orice, dar adevărul este că pensionarii care primesc câte o mie de lei pe lună, nu au nici o șansă să își facă o operație care costă 5, 10, sau 15 mii de lei.

-Acest om, pur și simplu va fi condamnat la moarte, datorită acestui document. Decizia doamnei Glavan a lansat un adevărat genocide social. – a conchis Țîrdea.

Pe data de 3 martie, deputații Partidului Socialiștilor au înaintat o moțiune simplă împotriva activității ministrului Transportului și Infrastructurii Drumurilor, liberalul Iurie Chirinciuc.

Potrivit deputatului socialist Grigore Novac, această decizie a fost luată datorită situației catastrofale în toate sferele controlate de ministrul liberal.

a7914333355f8c678780b4f62d8d6a09„Situația deplorabilă în domeniul transporturilor și-a atins punctul culminant, toată lumea din țara noastră poate să vadă starea proastă a drumurilor, personalul “Î S” Calea Ferată a Moldovei ” nu a primit salariul, mai mult de 5 luni – suma totală de 130 de milioane de lei. Este timpul pentru a restabili ordinea în această sferă „, – a remarcat Novac.

Conform unui alt deputat din PSRM, Vasile Bolea, ÎS „Calea Ferată a Moldovei”, trebuie să fie reformată, dar Chirinciuc nu întreprinde nici o măsură:

-Compania cheltuie  sume fabuloase de bani. În plus, și Agenția Națională Transport Auto are nevoie de această reformă. Salariul mediu în această instituție este de 22 de mii de lei, iar eficiența sa este aproape zero, – a menționat Bolea.

Cu toate acestea, în ciuda argumentelor, deputații din actuala guvernare au respins inițiativa Partidului Socialiștilor de ai demite pe miniștrii Ruxanda Glavan și Iurie Chirinciuc.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă