PSRM

19 noiembrie 2015

Socialiştii au blocat tribuna Parlamentului şi l-au invitat pe Candu la discuţii

În cadrul şedinţei în plen a legislativului, deputaţii Partidului Socialiştilor au blocat tribuna Parlamentului în semn de protest faţă de respingerea proiectelor fracţiunii PSRM cu privire la demiterea conducătorilor mai multor instituţii publice din ţară şi după refuzul de a sprijini solicitarea PSRM cu privire la compensarea noilor tarife şi cea privind examinarea situaţiei din domeniul sănătăţii publice. După aceasta membrii fracţiunii PSRM s-au întrunit într-o şedinţă cu spikerul Parlamentului, Andrian Candu.

20151119-103De la tribuna centrală a Parlamentului, alături de colegii din fracțiune, Igor Dodon a declarat că membrii fracţiunii PSRM au fost nevoiţi să recurgă la astfel de măsuri, deoarece, astăzi, preşedintele Parlamentului RM, Andrian Candu a refuzat să pună la vot proiectele de hotărîri elaborate de Partidul Socialiştilor. “Moldova este un stat capturat. Astăzi, noi am abordat nişte probleme foarte serioase, cum ar fi – demiterea din funcţii a conducătorilor mai multor instituţii, situaţia din domeniul sănătăţii, compensarea noilor tarife pentru populaţie. Din păcate, Candu şi unii deputaţi nu ne-au sprijinit iniţiativele. Îi cerem lui Candu să nu folosească Parlamentul în calitate de club familial”, a menţionat liderul PSRM.

El a remarcat că socialiştii cer demiterea tuturor celor care nu au făcut faţă situaţiei create în ţară, cer compensarea tarifelor noi, rezolvarea problemelor din domeniul sănătăţii şi organizarea alegerilor anticipate. „Această poziţie este împărtăşită de 70 la sută din populaţie”, a declarat Dodon. Totodată Preşedintele PSRM l-a invitat pe Andrian Candu la o discuţie serioasă în cadrul fracţiunii.

20151119-059Deputaţii ţineau în mîini pancarte avînd pe ele sloganele „Alegeri anticipate!”, „Jos tarifele!”, „Demisia!”, “Toţi hoţii trebuie să stea la închisoare”. În faţa locului preşedintelui Parlamentului RM a fost lipită o planşă pe care era scris „Hoţii la închisoare!”.

Preşedintele Parlamentului RM a refuzat să îndeplinească cerinţele socialiştilor şi a încercat să continue şedinţa legislativului, îndemnîndu-i pe socialişti să revină la locurile lor. Dar, socialiştii au rămas să stea la tribună şi, în semn de protest, au folosit vuvuzele. După cum a indicat preşedintele fracţiunii PSRM în Parlament, Zinaida Greceanîi, deputaţii vor reveni la locurile lor doar după ce Candu va veni la şedinţa fracţiunii Partidului Socialiştilor, aşa cum au solicitat deputaţii. Candu a acceptat să participe la discuţii după ce aleşii poporului au finalizat examinarea chestiunii aflată în discuţie la moment.

După întrevederea cu Andrian Candu, Igor Dodon a declarat presei că în rezultatul discuţiilor, dl Candu a acceptat să pună la votare chestiunea privind includerea în agenda de lucru a proiectului de hotărîre, propus de PSRM, privitor la demiterea din funcţie a conducătorului Centrului Naţional Anticorupţie. Totodată, Candu a promis să organizeze, săptămîna viitoare, consultări cu fracţiunile parlamentare pe marginea a cîteva subiecte importante: revenirea la alegerile directe a Preşedintelui statului or pe cale lejislativă, or prin referendum şi organizarea alegerilor anticipate. Plus la aceasta, părţile au convenit asupra includerii în ordinea de zi a proiectelor de lege ce ţin de agrarieni şi Găgăuzia. 20151119-099

În acelaşi timp, Dodon a menţionat că socialiştii vor continua să insiste pe demiterea tuturor funcţionarilor responsabili de actuala situaţie şi pe organizarea de alegeri anticipate, fiind folosite în acest scop toate modalităţile legale şi democratice. „Dacă va fi nevoie de o nouă blocare a tribunei, o vom face. Dacă va fi nevoie ca în faţa Parlamentului să se adune zeci de mii de oameni, vom organiza-o şi pe asta. Unica soluţie rămîn a fi alegerile parlamentare anticipate”, a spus el.

Foto

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă