PSRM

01 iulie 2017

Serghei Mironov: Doar socialiștilor le stă în putere să scoată Moldova din criză

În timpul discursului susținut la Chișinău pe data de 1 iulie, în cadrul ședinței solemne consacrată aniversării a 20-a a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, președintele partidului „Spravedlivaia Rossia“, liderul fracțiunii „SR“ în Duma de Stat, Serghei Mironov a felicitat colegii săi cu ocazia acestui jubileu remarcabil.

„Timp de 20 de ani, partidul a reușit să parcurgă un drum lung – de la o echipă de membri cu aceleași idei, au ajuns la cea mai importantă forță politică a țării, unind majoritatea cetățenilor Moldovei în jurul ideilor socialismului și dreptății. Sunt convins că doar socialiștilor le stă în putere să scoată Moldova din prelungita criză politică, să consolideze statalitatea și să orienteze țara pe calea dezvoltării și creșterii economice durabile“, a declarat Serghei Mironov.

El a menționat că contactele apropiate ale Partidului Socialiștilor din Moldova și Partidului ”Spravedlivaia Rossia”poartă un caracter strategic. Acest lucru este dovedit de cooperarea fructuoasă atât la nivel interpartinic și interparlamentar, cât și la nivel interstatal.

Serghei Mironov a subliniat rolul și importanța muncii pe termen lung a tuturor membrilor de partid, a conducerii partidului și a lui Igor Dodon, în victoria socialiștilor în alegerile parlamentare și apoi prezidențiale.

Politicianul rus a declarat că, victoria socialiștilor în alegeri demonstrează că poporul moldovenesc a obosit de eurointegratori și își dorește o schimbare reală în bine. Cetățenii Moldovei nu își doresc un euromaidan, nu își doresc unirea forțată cu România și includerea forțată la UE și NATO. Oamenii doresc stabilitate politică, creștere economică și relații de prietenie cu toți vecinii săi, inclusiv cu Rusia.

Serghei Mironov și-a exprimat încrederea că socialiștii moldoveni au toate șansele să obțină o majoritate în Parlament, să consolideze verticala puterii și să formeze deja de anul următor un nou guvern eficient.

El a menționat că parteneriatul strategic al Republicii Moldova cu Rusia va identifica nu doar un compromis și o soluție pentru problema transnistreană, dar, de asemenea, va dezvolta comerțul pe piața comună a Uniunii Economice Eurasiatice.

„Vedem că Președintele a luat deja măsuri concrete în această direcție. În doar șase luni, președinția lui Igor Dodon a făcut o treabă excelentă. Măsurile practice trebuie să elimine obstacolele în calea comerțului și a relațiilor economice cu țările Uniunii Economice Eurasiatice și să dea rezultate pozitive concrete în economie și în domeniul de afaceri din Moldova.

Toți acești pași sunt  în interesul popoarelor noastre frățești. Prin urmare, noi, partidul „Spravedlivaia Rossia“ și Partidul Socialiștilor din RM, vom continua împreună, umăr la umăr, să obținem bunăstarea și prosperitatea țărilor noastre“, a subliniat Serghei Mironov.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă