PSRM

02 martie 2017

Scialiștii i-au îndemnat pe parlamentari să sprijine inițiativa președintelui

Astăzi, deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova au venit în susținerea inițiativei Președintelui RM, Igor Dodon cu privire la proiectul de lege ce ține de modificarea Constituției, care va facilita porcedura de dizolvare a parlamentului. Toată fracțiunea PSRM – 24 de deputați – au semnat inițiativa.

Socialiștii cred că alegerea directă a Președintelui a oferit șefului statului un grad mai înalt de legitimitate și responsabilitate. Prin urmare, modificarea Constituției și acordarea de împuterniciri Președintelui reprezintă o consecință logică a alegerilor directe.

La conferința de presă, deputații PSRM, Vlad Batrîncea, Vasile Bolea și Vladimir Țurcan au cerut deputaților, indiferent de apartenența la partid, să susțină această inițiativă, iar pentru asta mai e nevoie de încă 10 deputați.
Ei au subliniat faptul că majoritatea populației a pierdut credința în acest Parlament, este clar că populația pledează în favoarea organizării alegerilor parlamentare anticipate. Acest lucru este confirmat și de toate sondajele de opinie, oamenii vorbesc despre acest lucru, și la numeroasele întâlniri cu reprezentanții Partidului Socialiștilor din diferite regiuni ale țării noastre.

Prin urmare, Președintele Republicii Moldova a și venit cu proiectul de schimbare a constituției, iar fracțiunea PSRM va face tot posibilul pentru a sprijini inițiativele Președintelui. Partidul Socialiștilor din Republica 1Moldova confirmă poziția sa definitivă cu privire la necesitatea de dizolvare a Parlamentului.

Socialiștii au menționat că modificarea Constituției prevede o procedură clară, pe calea parlamentară sau pe calea referendumului. „Dacă nu găsim sprijin în parlament, iar noi mai avem nevoie de 10 semnături ale deputaților, atunci vom începe procedura referendumului constituțional național”, – au declarat deputații PSRM.

„Facem apel la oameni, și suntem absolut siguri că se colectează numărul necesar de semnături. Cel puțin un milion de oameni sunt gata să semneze astăzi, această inițiativă. Oamenii doresc să ofere Președintelui dreptul de a dizolva parlamentul, în cazurile specificate în proiectul său de amendamente. Oamenii vor ca în țară să fie un alt parlament, un alt guvern, o altă justiție – pentru a restabili ordinea în țara noastră „, – a declarat deputatul Vlad Batrîncea.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă