PSRM

01 octombrie 2018

Zinaida Greceanîi a felicitat veteranii asociației ”Echitate”

Președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi a participat la ședința solemnă dedicată Zilei Persoanelor în etate. Evenimentul a fost organizat de către Asociația pentru protecția drepturilor veteranilor și invalizilor “Echitate”, cu susținerea Fundației de Binefacere “Din Suflet” a Primei Doamne.

Cei prezenți au fost salutați de către Președintele Republicii Moldova Igor Dodon. Șeful statului a felicitate toate persoanele vîrstince cu prilejul acestei sărbători.

”Am exprimat aprecierea înaltă a muncii și a abnegației  generațiilor mai în vîrstă, prin care au contribuit nemijlocit la edificarea și prosperarea țării noastre. Persoanele de vîrsta a treia sînt cei care păstrează și transmit tinerilor valorile și tradițiile neamului. Ei sînt un etalon al omeniei și al devotamentului față de plaiul natal, dar și un model adevărat de curaj. Este de datoria noastră să facem tot posibilul pentru a-i sprijini și pentru a crea condiții ca să poată duce un trai decent”, a spus Igor Dodon.

Zinaida Greceanîi a menționat, că de Ziua persoanelor în etate, se cuvine să demonstrăm respectul și recunoștința pentru meritele generațiilor vîrstnice

”Pentru noi este o ocazie deosebită pentru a exprima mulțumirea și recunoștința pentru efortul veteranilor întru dezvoltarea țării noastre. Partidul Socialiștilor este mereu informat despre problemele generației în etate, PSRM va încerca, în continuare, să rezolve aceste probleme la toate nivelele”

Din numele Fundației de Binefacere „Din suflet”, celor prezenți le-au fost oferite cadouri cu prilejul acestei sărbători.

Potrivit deciziei Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, Ziua internațioanală a persoanelor în etate este sărbătorită pe 1 octombrie, inclusiv și în Republica Moldova.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă