PSRM

25 iulie 2018

Socialiștii au părăsit ședința comisiei parlamentului în semn de protest

Deputații Partidului Socialiștilor Vlad Batrîncea și Marina Radvan au cerut excluderea de pe ordinea de zi a ședinței Comisiei permanente cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, rexaminarea noului Cod al serviciilor media audiovizualului, în cea de-a doua lectură.

Socialiștii au motivat cerința prin faptul că nu au fost examinate expertizele Consiliului Europei și a altor organizații la acest subiect, iar proiectul în sine provoacă anumite incertitudini. Indiferent de faptul că inițiativa de a exclude de pe ordinea de zi a fost susținută de 4 membri ai comisiei, într-un final, oricum a fost refuzată. În semn de protest, Radvan și Batrîncea au părăsit ședința.

Remarcăm că, anterior socialiștii și-au exprimat în mod repetat dezacordul privind noul document, iar jurnaliștii au împărtășit preocupările față de acest subiect cu președintele țării.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă