PSRM

20 iunie 2018

PSRM va contesta decizia instanței de judecată de a anula rezultatele alegerilor la Curtea de Apel

Liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM în Consiliul Municipal Chișinău (CMC) Ion Ceban a expus jurnaliștilor poziția partidului față de decizia judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 19 iunie, privind recunoașterea rezultatelor alegerilor locale noi din capitală, care au avut loc în perioada 20 mai – 3 iunie, drept nevalide.

Ion Ceban a anunțat în cadrul conferinței de presă, din 20 iunie că, socialiștii consideră această hotărîre a instanței incorectă, avînd un context politic, de aceea PSRM va contesta la Curtea de Apel.

”Noi nu am cerut anularea rezultatelor alegerilor, nevalidarea mandatului sau excluderea unor persoane din cursa electorală”, a spus Ion Ceban, iar pentru a stopa interpretările jurnaliștilor la acest subiect, a prezentat jurnaliștilor o copie a contestației depuse de PSRM în instanță.

”Aceste încălcări trebuiau semnalate, deoarece chiar și alegătorii noștri ne-ar fi întrebat de ce nu am făcut acest lucru. Legea trebuie respectată de toată lumea, fie că vă place sau nu”, a declarat Ion Ceban.

Socialiștii au catalogat drept mincinoase acuzațiile contra-candidatului Andrei Năstase că, socialiștii ar fi cerut anularea rezultatelor alegerilor sau nevalidarea mandatului acestuia, ”Această minciună a fost folosită de unele surse mass media drept știri, care ulterior au fost modificate la cererea noastră”.

Ion Ceban a făcut apel către jurnaliști rugîndu-i să evite atacurile la personă pe paginile rețelelor de socializare și în presă, pînă cînd va fi făcut public motivul hotărîrii judecătorești.

Ion Ceban a remarcat jurnaliștilor faptul că legea a fost încălcată în timpul campaniei electorale, însă încălcările constatate nu ar trebui să afecteze rezultatele alegerilor.

”Poziția noastră este: dacă au fost încălcări, dar ele au fost, atunci ele trebuiau fixate. Dar anularea rezultatelor alegerilor semnifică că eu nu aveam dreptul de a participa în această campanie electorală, chiar dacă eu nu am încălcat legea. Nu au fost depuse contestații împotriva mea. Nu înțeleg de ce hotărîrea instanței judecătorești mă vizează și pe mine. Pentru că, dacă ar fi fost luată decizia de a-l exclude pe Andrei Năstase din cursa electorală sau nevalidarea mandatului său, funcția de primar general mi-ar fi revenit mie. Însă eu nu am nevoie de o asemenea victorie. Eu vreau să înțeleg de ce am fost eu pedepsit pentru ceea ce eu nu am comis”, a declarat socialistul.

De asemenea, el a specificat că principalul beneficiar în urma aceastei situații este Andrei Năstase, care acum se victimizează, în loc să-și demonstreze abilitățile sale intelectuale, profesionale și manageriale la conducerea primăriei.

În același timp, cel mai mult în urma acestor circumstanțe are de pierdut Partidul Socialiștilor, pentru că Partidul Democrat folosește această situație în propriile interese, a spus Ion Ceban.

”În această situație se păstrează status quo-ul asupa guvernării actuale la primărie. Unul se victimizează și își face rating, al doilea păstrează resursele. Ce avem noi de cîștigat din asta? Reiterez: este o decizie greșită cu pretext politic. Nu exclud faptul că, acest joc este unul al taberei pro-europene. Am văzut deja jocuri similare”, a menționat liderul fracțiunii PSRM. Acesta a reiterat că, PSRM va solicita anularea acestei decizii.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă