PSRM

19 aprilie 2018

Ion Ceban: cum trebuie să fie infrastructura Chişinăului

Candidatul Partidului Socialiștilor din RM, la funcția de primar general al Chișinăului, Ion Ceban, a vorbit, în cadrul conferinței de presă, susținută în ziua de 19 Aprilie, conform programului său electoral, despre cum ar trebui să fie infrastructura Chișinăului.

Imediat după preluarea funcţiei de Primar general al capitalei, Ion Ceban, împreună cu echipa sa, va purcede la implementare a trei programe municipale:

– CURTE COMFORTABILĂ – care prevede reparaţia bordurilor, a căilor de acces, a trotuarelor, a sistemelor de iluminat, amenajarea parcărilor, a spaţiilor verzi.

– TEREN DE JOACĂ PENTRU COPII ÎN FIECARE CURTE – în cadrul acestui program, vor fi instalate terenuri de joacă moderne şi calitative în fiecare sector al oraşului.

– MOD DE VIAŢĂ SĂNĂTOS – în curţi vor fi amenajate terenuri sportive (bare orizontale, bare paralele, scări de sport) pentru toate categoriile de vîrstă.

Pînă la sfîrşitul anului, astfel de mini proiecte vor fi realizate în 600 curţi de bloc din Chişinău. Primăria va raporta cu regularitate despre lucrările efectuate.

O altă preocupare de bază a echipei candidatului, va ţine de crearea condiţiilor necesare pentru ca orăşenii să se poată odihni, să poată petrece plăcut timpul liber. Astfel, pînă în noiembrie 2018, va fi prezentat programul municipal complex de salubrizare şi amenajare a tuturor parcurilor din Chişinău.

Vor fi salubrizate şi amenajate, în modul corespunzător, zonele de recreere din scuarul Catedralei şi grădina publică „Ştefan cel Mare şi Sfînt”, vor fi amenajate aleile pietonale centrale din toate sectoarele orașului.

De asemenea, vor fi efectuate lucrări complexe de amenajare a parcurilor: Valea Morilor, Dendrarium, Valea Trandafirilor, parcurile „La Izvor” şi „Dumitru Rîşcanu”. Echipa candidatului, își propune să repare trei havuzuri din parcurile orăşeneşti.

Ion Ceban, a anunțat că în municipiu va fi un controlul ecologic dur. ”Intenţionăm să introducem institutul de controlori municipali”, a remarcat, Ion Ceban.

Conform celor spuse, de către Ion Ceban, va fi acordată o atenţie deosebită soluţionării problemei animalelor domestice și fără adăpost. La baza soluționării problemei animalelor fără adăpost vom pune două principii: securitatea oamenilor și umanismul.

Ion Ceban, a declarat, că are intenția de a revizui toate autorizaţiile şi să demareze verificări repetate a tuturor actelor ce au stat la baza eliberării acestor autorizaţii pentru toate construcţiile unde există conflicte între beneficiarii de construcţii şi locatarii din casele învecinate.

”Vor fi contestate în organele de judecată superioare (pînă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului) toate deciziile în urma cărora beneficiarii de construcţii au obținut cîştig de cauză, cu ignorarea opiniei locatarilor şi fără organizarea de dezbateri publice”, a remarcat, candidatul.

”O altă direcţie de activitate importantă, pe care am stabilit-o ca urmare a monitorizării stricte a situaţiei din capitală, dar şi a contactului direct şi permanent cu cetăţenii, ţine de amenajarea blocurilor locative. Ne propunem reparaţia curentă şi cea capitală a 70 de blocuri, iar lucrările vor cuprinde: reparaţia acoperişurilor, izolarea termică, reparaţia utilităţilor, înlocuirea geamurilor vechi cu geamuri termopan.

De asemenea, vom demara un amplu program de înlocuire a ascensoarelor vechi. La concret, timp de un an, 200 de ascensoare din blocurile din Chişinău vor fi modernizate şi înlocuite cu ascensoare moderne, calitative”, a spus, Ion Ceban.

În concluzie, candidatul a remarcat că după fiecare dintre reperele enunţate, sunt proiecte şi programe concrete la elaborarea cărora echipa sa și el, au lucrat, asistați de specialişti în domeniu: ”Suntem gata să punem în aplicare toate aceste programe imediat după alegeri şi sunt sigur că implementarea lor va face ca Chişinăul să fie un oraş cu infrastructură dezvoltată, în care să-ţi fie plăcut să trăieşti, să lucrezi şi să te odihneşti”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă