PSRM

02 mai 2018

Zinaida Greceanîi: Am adunat mai mult de 1,5 milioane de semnături în sprijinul republicii prezidenţiale

Iniţiativa privind schimbarea formei de guvernare de la parlamentară la cea prezidenţială va fi inclusă în programul electoral al Partidului Socialiştilor şi va deveni principalul obiectiv al formaţiunii după victoria în alegeri. Despre aceasta, în cadrul mitingului fin finalul marşului de la Chişinău, a declarat preşedintele PSRM, Zinaida Greceanîi, menţionînd că lumea aşteaptă schimbări, primul pas pe această cale fiind instaurarea republicii prezidenţiale, informează aif.md.

„Împreună cu dumneavoastră, am adunat mai bine de 1,5 milioane de semnături, am ajuns la inima fiecărui cetăţean. Lumea a semnat, ceea ce înseamnă că la alegerile parlamentare cetăţenii vor alege o ţară transformată, vor alege schimbări noi. Acesta va fi scopul central din platforma electorală a Partidului Socialiştilor, cu care vom merge în alegerile parlamentare. Vom merge şi vom cîştiga!, a spus ea.

Totodată, preşedintele Partidului Socialiştilor le-a mulţumit cetăţenilor pentru participare activă la acţiunile de astăzi, declarîndu-şi convingerea că Moldova are viitor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă