PSRM

08 februarie 2018

Fracţiunea Partidului Socialiştilor a părăsit sala Parlamentului în semn de protes împotriva provocărilor din partea majorităţii parlamentare

După cum a menţionat Vlad Batrîncea, în ordinea de zi a şedinţei de azi nu au fost incluse proiectele importante la care au insistat deputaţii socialişti.

„Aceasta se referă la investigarea raportului Kroll 2 – am vrut să știm, cine sunt acești „oameni oneşti ” despre care a vorbit prim-ministru și de ce raportul, care a fost plătit din banii publici, nu este publicat. La fel majoritatea parlamentară nu este interesată de problemele privind tarifele la gazele naturale și alte servicii, nu îi interesează provocările la adresa statalităţii.Ei sunt interesaţi doar de problemele rusofobiei a declarat deputatul, referindu-se la o altă declarație anti-rusă, care, la inițiativa democraților, se afla pe ordinea de zi, spre deosebire de toate celelalte proiecte.

În această situație, socialiștii au decis să părăsească sala.

Vă lăsăm în voie să discutaţi politica rusofobiei, dar gîndiţiva bine, sunteţi gata să daţi ajutor celor 500 mii de cetăţeni care anual transferă acasa mai bine de un miliard de dolari, sunteți gata să oferiți producătorilor agricoli piețe de desfacere,ca ei sa aibă  locuri de munca stabile şi numai după asta adoptaţi aceste declaraţii inutile”- a încheiat Vlad Batrîncea.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă