Deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Ala Ursu-Antoci, a solicitat, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, includerea pe ordinea de zi a audierii ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, în legătură cu nemajorarea salariilor angajaților din sistemul educațional începând cu 1 septembrie 2026, așa cum a fost promis.
Deputata PSRM a subliniat că majorarea salariilor profesorilor a fost o promisiune făcută încă în campania electorală de anul trecut, iar angajații din sistemul educațional au dreptul la predictibilitate și la informații clare privind veniturile lor.
„Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova solicită includerea în ordinea de zi a ședinței plenare a audierii ministrului Educației și Cercetării în legătură cu nemajorarea salariilor angajaților din sistemul educațional de la 1 septembrie, așa cum a fost promis.
Solicităm prezentarea unor explicații clare în plenul Parlamentului cu privire la motivele pentru care majorarea salarială nu este aplicată începând cu 1 septembrie 2026. Aceasta a fost o promisiune făcută profesorilor încă în campania electorală de anul trecut.
În condițiile în care majorarea salarială a fost anunțată anterior, este necesar ca ministrul Educației și Cercetării să ofere Parlamentului și societății explicații transparente privind neîndeplinirea acestui angajament”, a declarat Ala Ursu-Antoci.
Deputata a menționat că angajații din sistemul educațional trebuie să cunoască în mod clar care sunt perspectivele privind veniturile lor și când își pot vedea reflectată în salariu majorarea anunțată.
Majoritatea parlamentară PAS a respins această inițiativă.