Deputata PSRM Ala Pilipețcaia a solicitat audierea, în ședința plenară a Parlamentului, a ministrului Mediului și a ministrului Sănătății pe subiectul calității apei potabile din Republica Moldova.
Deputata a subliniat că datele internaționale publicate recent privind starea apei potabile din țară provoacă îngrijorări serioase și nu pot lăsa societatea indiferentă.
„Potrivit indicelui eficienței ecologice, țara noastră se află pe ultimul loc, acumulând 50 de puncte, chiar mai puțin decât Ucraina. Acesta este un semnal alarmant, care necesită nu justificări, ci răspunsuri concrete din partea autorităților”, a declarat Ala Pilipețcaia.
Potrivit deputatei, cetățenii au dreptul să cunoască cât de sigură este apa pe care o consumă zilnic, ce riscuri există pentru sănătatea populației și ce măsuri intenționează să întreprindă autoritățile pentru remedierea situației.
Majoritatea parlamentară a respins inițiativa opoziției.