PSRM

13 octombrie 2017

PSRM spune NU excluderii limbii moldovenești din Constituție!

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă categoric încercările regimului de la guvernare de a schimba în Constituție denumirea limbii de stat a țării. Considerăm că această inițiativă este o nouă acțiune de ofensivă a elitei de la conducere față de statalitatea Republicii Moldova.

Această inițiativă, exprimată de speakerul Parlamentului din partea PDM, Andrian Candu, a fost susținută de două partide de dreapta pseudo-opoziționiste – PLDM și PL. Este o renaștere a ”Alianței pentru Integrare Europeană”, într-un nou format. Anume pentru reconstituirea aceastei coaliții anti-populare și anti-statale a îndemnat ex-președintele României, Traian Băsescu, care nu-și ascunde convingerile unioniste.

Astăzi, nimeni nu are nicio îndoială că scopul final al acestei inițiative este lichidarea Moldovei în anul 2018. Deși a devenit evident că Republica Moldova nu poate adera la UE chiar și în viitorul îndepărtat,  proiectul de unificare cu România, care prevede „eurointegrarea prin ușa din spate”, a devenit planul de bază al grupului de la guvernare.

În special, este ofensatoare promovarea acestei initiative anume astăzi, în ajunul aniversării a 100 de ani a Republicii Democratice Moldovenești, care a fost nimicită în mod barbar de trupele ocupante române.

PSRM își exprimă susținerea deplină pentru statalitatea și identitatea moldovenească. Reamintim, că mai mult de 75% din populația Republicii Moldova se identifică moldoveni și numesc limba – moldovenească, așa cum pe timpuri străvechi își numeau limba buneii și străbuneii lor.

PSRM se declară dispus să se opună iniţiativei de eliminare a denumirii „limba moldovenească” din Constituţie, folosind în acest scop toate mijloacele legale – de la tribuna parlamentară până la protestele la nivel național.

PSRM reiterează sprijinul pentru poziția Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, privind revenirea disciplinei ”Istoria Moldovei” în curriculumul şcolar. Copiii noștri trebuie să studieze istoria Patriei lor, dar nu a unui stat străin.

PSRM solicită declararea ex-președintelui României, Traian Băsescu, care intervine în treburile interne ale unei țări suverane, persona non- grata pe teritoriul Republicii Moldova.

PSRM îndeamnă toate forțele patriotice ale țării să creeze un Front Comun al Societății Civile pentru apărarea statalității Moldovei și identitatea poporului moldovenesc.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă