PSRM solicită audierea autorităților responsabile de monitorizarea agresorilor

Deputatul PSRM Bogdan Țîrdea a solicitat, în cadrul ședinței plenare de astăzi a Parlamentului, audierea conducerii Agenției pentru Prevenirea și Combaterea Violenței și a Inspectoratului Național de Probațiune în legătură cu informațiile publice privind tragedia de la Măgdăcești și situația sistemului electronic de monitorizare a agresorilor.

Deputatul a cerut clarificări privind procurarea brățărilor electronice, lipsa acestora și momentul în care autoritățile responsabile au fost informate despre problemă. Totodată, PSRM vrea să afle câți agresori au rămas fără monitorizare din cauza insuficienței brățărilor, ce măsuri au fost întreprinse și dacă Guvernul a fost informat despre această situație.

„Este important să știm cine își asumă responsabilitatea pentru această situație!”, a declarat Bogdan Țîrdea.

Majoritatea parlamentară PAS a respins inițiativa PSRM.