În cadrul ședinței plenare de astăzi a Parlamentului, deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a solicitat audierea ministrului Mediului în legătură cu situația deșeurilor medicale depistate pe o gunoiște neautorizată din raionul Criuleni.
Deputatul a menționat că, deși problema a fost abordată anterior și a fost anunțată efectuarea unui control, până în prezent nu au fost prezentate public concluziile comisiei de verificare și nu există informații oficiale despre circumstanțele în care aceste deșeuri au ajuns în acel loc, perioada depozitării și persoanele responsabile.
„Este o problemă care are un impact direct asupra sănătății publice și asupra mediului. În acest Parlament am votat granturi și credite de milioane de lei destinate gestionării deșeurilor, inclusiv a celor medicale. Considerăm că este absolut justificată invitarea ministrului Mediului pentru a prezenta informații complete privind situația creată, rezultatele verificărilor efectuate și măsurile întreprinse pentru prevenirea unor asemenea cazuri pe viitor”, a declarat Vladimir Odnostalco.
Solicitarea deputatului PSRM a fost respinsă de majoritatea parlamentară PAS.