PSRM

27 iunie 2014

Proteste şi marşuri, la Bruxelles, împotriva semnării Acordului privind Asocierea

Astăzi, circa o sută de adepţi ai Partidului Socialiştilor, precum şi concetăţeni de-ai noştri, locuind, actualmente, în UE, au organizat acţiuni de protest în faţa sediului Comisiei Europene, unde avea loc semnarea Acordului privind Asocierea Moldovei cu UE.

Manifestanţii au scandat „Cerem Referendum!”, „Poporul Moldovei trebuie să decidă soarta ţării sale”, „NU standardelor duble ale UE”.

Mai apoi, participanţii la acţiune au trecut în marş de la sediul Comisiei Europene pînă la sediul central al Ministerului de Externe al UE, condus de către Catherine Ashton, mai apoi deplasîndu-se spre complexul de clădiri al Parlamentului European.

“Chiar din inima Europei, îi îndemnăm pe oficialii europeni să înceteze haosul politic şi să dea indicaţii autorităţilor moldoveneşti de a organiza un referendum”, a declarat juristul PSRM, Vasile Bolea.

Liderul aripii de tineret a PSRM, Marina Radvan, a ţinut să amintească despre faptul că circa un milion de semnături pro Uniunea Vamală (ceea ce echivalează cu un număr de peste 50 la sută din persoanele, care participă regulat la scrutine), adunate de Partidul Socialiştilor, reprezintă o confirmare a faptului că autorităţile moldoveneşti nu au dreptul nici moral şi nici juridic de a semna astfel de acorduri fără consultări prealabile cu poporul moldovenesc. „Ţara este în pragul colapsului economic. Peste un milion de cetăţeni tineri au părăsit Moldova. Noi nu dorim ca cele mai bune cugete, cea mai de perspectivă generaţie să abandoneze Patria”, a concluzionat Radvan.

Alocuţiunile din cadrul manifestaţiei au fost rostite în limbile moldovenească, rusă, franceză şi germană. La protest s-au alăturat şi reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti din UE. De asemenea au fost prezenţi  reprezentanţi ai Sudului şi Nordului Moldovei (în special, ai Găgăuziei şi or. Bălţi), Evgheni Tucan şi Mihail Ahremţev, care au declarat că Moldova mai are şansa de a renunţa la ruşinoasa acţiune de semnare a acestui Act – atunci cînd va veni timpul ratificării acestuia. Regiunile reprezentate de cei doi vorbitori (Nordul şi Sudul Moldovei) se opun în mod categoric semnării Acordului cu UE, fapt confirmat prin multiplele sondaje de opinie, precum şi de recentul referendum din Autonomia Găgăuză.

În pofida aşa-ziselor valori şi standarde „democratice” ale UE, poliţia a interzis desfăşurarea manifestaţiilor într-o rază de 100 metri de la locul de semnare a Acordului. Victor Poleacov, juristul PSRM, a indicat, în alocuţiunea sa că „acum ne dăm seama cine a servit drept exemplu pentru poliţia moldovenească atunci cînd cea din urmă a interzis socialiştilor desfăşurarea acţiunilor de protest în faţa Parlamentului şi instalarea unui orăşel de corturi”.

În semn de ataşament faţă de adevăratele valori democratice, manifestanţii au dăruit poliţiştilor flori.

Politologul Stanislav Vartanean a ţinut să menţioneze în luarea sa de cuvînt că participanţii la acţiunea de protest reprezintă, de fapt, majoritatea poporului moldovenesc, care este lipsit de posibilitatea de a se exprima şi care se pronunţă pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Vamală şi Uniunea Euroasiatică. „Peste 80 la sută din populaţia Republicii Moldova consideră că ţara se mişcă într-o direcţie eronată, acesta fiind rezultatul guvernării de cinci ani a „eurointegratorilor”, a concluzionat Stanislav Vartanean.

Deputatul socialist Ion Ceban i-a îndemnat pe oficialii europeni să nu viziteze Galeriile din Cricova, ci să se deplaseze prin satele moldoveneşti pentru a vedea cu ochii proprii aşa-zisa „istorie de succes” şi rezultatele reformelor guvernării proeuropene. „Peste un milion de oameni trăiesc sub pragul sărăciei. Poporul trebuie să fie cel care-şi va decide destinul  şi nu oficialii europeni şi guvernarea interlopă, sprijinită de mai puţin de 20 la sută din populaţie”, a menţionat Ceban.

Acordul privind Asocierea şi Liber Schimb Comercial va lovi dur mai multe domenii ale economiei moldoveneşti, inclusiv agricultura. „Doar în cadrul Uniunii Vamale ţara mai are şansa să-şi păstreze statalitatea şi să apuce calea unei dezvoltări progresive”, a spus în final Ion Ceban.

Socialiştii şi reprezentanţii diasporei moldoveneşti au mers în marş prin centrul Bruxelles-ului. Este semnificativ că, la Bruxelles, au lipsit acţiuni „pro” integrarea europeană a Moldovei, cu excepţia a cîţiva (cinci) cetăţeni ai Ucrainei, adunaţi pentru o acţiune în sprijinul asocierii statului lor.

Foto

Video

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă