PSRM

04 februarie 2021

Proiect PSRM: negarea Holocaustului, propagarea fascismului, rasismului și xenofobiei vor fi pedepsite penal

Propagarea fascismului, rasismului, xenofobiei şi negarea Holocaustului vor fi pedepsite prin amenzi drastice sau ani grei de închisoare. Un proiect de lege propus de un grup de deputați PSRM a fost votat, astăzi, în prima lectură, de Parlament.

Deputatul PSRM, Nichita Țurcan, unul din autorii proiectului, a declarat că manifestările și incidentele antisemite înregistrează în ultimul timp o recrudescență îngrijorătoare. Parlamentarul a menționat că votarea unei asemenea legi reiese din politica statului care urmărește vectorul european, prin care se promovează toleranța și nediscriminarea. Potrivit autorului, adoptarea acestei legi reprezintă o soluție pentru siguranța persoanei și a comunității în general.

Astfel, constituirea, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a organizaţiilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani şi cu privarea de dreptul  de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de  până la 10 ani. Persoana juridică va achita o amendă de la 50 de mii la 150 de mii de lei cu lichidarea acesteia.

Potrivit inițiativei PSRM, negarea sau contestarea Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni până la 5 ani şi cu privarea de dreptul  de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Confecţionarea, vânzarea,  răspândirea simbolurilor fasciste, rasiste ori xenofobe, precum şi  utilizarea în public a acestora se va solda cu amendă în mărime de la 25 de mii de lei la 50 de mii de lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, ori cu închisoare  de la 3 luni până la 3 ani.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă