PSRM

09 iulie 2020

Președintele a chemat PAS și PPDA să iasă din Alianța Haosului

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a venit cu un ultim apel în această dimineață către deputații din PAS și PPDA să meargă astăzi în Parlament și să dea Guvernului posibilitatea să ajute financiar oamenii. Șeful statului afirmă că acum pentru PAS și PPDA este ultima șansă să iasă din Alianța Haosului în care au fost atrase de Plahotniuc, Șor și Candu și să revină la nevoile oamenilor.

Igor Dodon a declarat în cadrul unui briefing că este îngrijorat de ce se întâmplă în organul legislativ al statului.

”Astăzi, în Parlament, se va face o nouă încercare pentru realizarea procedurilor necesare ca banii acordați de stat să ajungă la medici, la pensionari, agricultori și alte categorii de cetățeni. Aceasta este a 4-a încercare pe care o face Guvernul, dar, după cum bine cunoașteți, opoziția parlamentară o blochează.

O parte din acești bani deja ar fi putut ajunge la oameni, dacă partidele oligarhice, sprijinite benevol sau inconștient de Maia Sandu și Năstase, nu s-ar fi opus.

Argumentele pe care le folosesc aceste partide pentru a bloca banii oamenilor nu au nicio legătură cu realitatea – este doar o încercare a opoziției de a paraliza Parlamentul cu ajutorul deputaților cumpărați”, a spus șeful statului.

Potrivit președintelui, în Parlament s-a creat o Alianță a Haosului, care dorește un singur lucru, oamenii să trăiască cât mai rău.

”Asta le convine lui Șor si Plahotniuc, care în zadar cred că prin acest blocaj pot șantaja președintele țării și primul ministru, pentru a-și rezolva diferite probleme penale. Totul e în zadar, pentru că noi cu criminalii nu negociem nimic nici acum, nici mai târziu, indiferent câți deputați o să mai cumpere și câte mesaje de amenințări au să mai transmită”, a declarat Dodon.

În opinia șefului statului, această situație de blocaj îi convine și Maiei Sandu, care se conduce de un singur lucru: cu cât poporul suferă mai mult cu atât șansele ei electorale cresc.

”Se înșeală amarnic și sunt sigur că poporul o să-i răspundă foarte dur, atunci când va veni la cetățeni să ceară voturi, va trebui să explice mai întâi cum e să fii complice cu hoții miliardului și cum e să blochezi proiectele sociale, alături de oligarhi.

Blocajul ăsta îi convine și lui Năstase, care după atâtea bătălii electorale pierdute se visează măcar pentru câteva zile în funcția de prim ministru. Iată ce unește în aceste momente opoziția – interesele penale, deopotrivă cu cele electorale”, a spus președintele.

Dodon susține că Alianța Haosului, formată din PAS, PPDA, Partidul Sor și Pro Moldova, acționează cu mijloacele pe care le are: unii cumpără deputați, ceilalți se fac că nu știu nimic și votează cot la cot cu ei, alții joacă rolul de conserve oligarhice care au scopul să deturneze atenția populației de la corupția din Parlament.

”Stimați deputați din opoziție, Eu am decis ca înaintea votului să vin cu un ultim apel către dumneavoastră: încetați aceste jocuri politice și lăsați Guvernul să dea banii medicilor, pensionarilor, agricultorilor. Încetați să mai veniți cu scuze și explicații ridicole, mergeți mai bine în Parlament și asigurați cvorumul, pentru asta vă plătesc cetățenii , nu ca să executați ordinele venite de la Șor și Plahotniuc”, a spus Dodon.

Șeful statului s-a adresat în special către PAS și PPDA.

”Eu sper că încă nu v-a cumpărat Candu pe toți și vă mai pasă cât de cât de oamenii care v-au votat.

Fac apel către aceste două partide să meargă în Parlament și să dea Guvernului posibilitatea să ajute financiar oamenii.

Dacă vă imaginați că o să blocați la infinit ca acești bani să ajungă la oameni, vă înșelați. Voi face tot ce este necesar pentru a nu vă permite să vă bateți joc de cetățeni.

Împreună cu colegii din Guvern și din coaliția de guvernare vom veni cu soluții și decizii care să deblocheze situația.

Aveți ultima șansă astăzi să ieșiți din Alianța Haosului în care v-au atras Plahotniuc, Sor și Candu, să reveniți la nevoile oamenilor. Nu acești indivizi care au furat miliardul trebuie ajutați, dar cetățenii care au suferit și încă mai suferă de pe urma hoției lor, pentru ei trebuie să munciți”, a declarat președintele țării.

Șeful statului a declarat că de săptămâna viitoare este gata să se așeze la masa de discuții cu aceste două partide pentru a introduce modificări la proiectele pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea.

”Este un război cinic, pe de o parte cetățenii și, pe de altă parte – mafia împreună cu Maia Sandu și Andrei Năstase, care benevol sau nu au fost atrași în acest război”, a spus Dodon.

Președintele a mai declarat că acest Parlament nu mai este reprezentativ și trebuie dizolvat.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă