PSRM

11 decembrie 2018

Poziția PSRM privind referendumul de reducere a numărului de deputați

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova mereu a pledat pentru un referendum la nivel național, ca fiind cea mai democratică procedură de exprimare a voinței poporului pe marginea celor mai importante subiecte ale vieții țării și societății.

Ideea de desfășurare a referendumului privind reducerea numărului deputaților în Parlament aparține Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, care a venit cu această inițiativă încă în martie 2017. Însă, lansarea acestei inițiative din partea Partidului Democrat, care în 2017 nu a susținut propunerea similară a Președintelui Dodon, demonstrează cinismul politic al PDM. În pragul campaniei electorale aceste acțiuni capătă un caracter populist.

Inițiativa de a reduce numărul deputaților din Parlament este imposibilă fără cea de-a doua parte a acestei inițiative, propuse de către Președinte – de a interzice trecerea deputaților de la o fracțiune la alta. Dar este evident că pentru Partidul Democrat, care, cu ajutorul metodelor bine cunoscute tuturor, a obținut controlul asupra majorității parlamentare, o astfel de inițiativă este extrem de neavantajoasă.

Partidul Socialiștilor nu se va înregistra drept participant la acest referendum. Venim cu un apel către cetățenii țării să decidă asupra participării sau neparticipării lor la referendum, în conformitate cu convingerile proprii.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă