Deputatul PSRM Pavel Voicu a solicitat, în plenul Parlamentului, includerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru examinarea atacului cibernetic produs în perioada 19–23 octombrie, în urma căruia ar fi fost vizate datele a peste un milion de cetățeni.
„Gravitatea acestei infracțiuni o vom resimți cu toții, iar cetățenii îi vor simți consecințele în timp. Ședința de miercuri, care urmează să se desfășoare cu ușile închise, ne-a convins că, de fiecare dată când se dorește ca cetățenii să nu cunoască adevărul, informațiile sunt secretizate. Iar cei responsabili de păstrarea acestor secrete nu își fac treaba. De aceea, solicităm respectuos includerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre a Parlamentului privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru examinarea acestui caz”, a declarat Pavel Voicu.
Inițiativa deputatului PSRM a fost respinsă de majoritatea parlamentară PAS.