PSRM

02 martie 2023

PAS intenționează să modifice Constituția printr-o lege ordinară

Astăzi, deputații BCS, Vasile Bolea și Valeriu Muduc, au susținut un briefing în cadrul căruia au criticat proiectul de lege PAS prin care se propune modificarea denumirii limbii în textul Constituției printr-o lege ordinară, proiect care a fost exclus ieri de Biroul permanent al Parlamentului, iar astăzi inclus în ordinea de zi a ședinței plenare, la solicitarea partidului de guvernământ.

Vasile Bolea a menționat că înaintarea acestui proiect de lege de către PAS este un absurd juridic care poate duce la consecințe grave pentru Republica Moldova.

Vasile Bolea a subliniat că în Constituție este specificat clar cum pot fi modificate textele acesteia. Potrivit legii Supreme, Parlamentul poate adopta legi ordinare care se votează cu majoritatea deputaților prezenți la ședință; legi organice – votate cu majoritatea deputaților aleși și legi constituționale care modifică sau abrogă careva texte constituționale. Procedura constituțională prevede că un text din Constituție poate fi modificat sau abrogat fie prin referendum, or prin procedurile în Parlament, care presupun ca orice inițiativă de modificare a Constituției, urmează să fie semnată de cel puțin 1/3 din deputați, să primească avizul pozitiv al CC, să fie înregistrată în Parlament timp de 6 luni de zile, iar peste 6 luni să fie votat cu 2/3 din deputați.

În opinia deputatului proiectul propus de PAS este ordinar, deoarece nu se încadrează în prevederile Constituției cu privire la legile organice, și nu poate conduce la modificarea textului Constituției.

De asemenea, Vasile Bolea a criticat prevederile proiectului propus, de substituire a sintagmei de limbă moldovenească cu limba română, declararea ca învechit art. 13 al 1. din Constituție, de subînțelegere a oricărei sintagme de limbă maternă drept limbă română etc.

Deputatul socialist a atenționat că aprobarea unui proiect de lege de acest gen poate avea consecințe grave pentru statul Republica Moldova.

”Prin procedeul lansat astăzi, această majoritate parlamentară ar putea declara desuetă (învechită) întreaga Constituție și să spună că statul RM este învechit și nu există. Evident că nu vom permite acest lucru și ne vom adresa la Curtea Constituțională”, a menționat Bolea.

Valeriu Muduc, deputat BCS a menționat că guvernarea în loc să se ocupe de grijile față de popor, aduce în vizor probleme care generează situații de conflict, una din ele fiind și cea de modificare a denumirii limbii în textul Constituției. Potrivit lui, în cadrul ultimului recensământ, 93% din moldoveni s-au identificat ca moldoveni care vorbesc limba moldovenească.

”Puterea într-un stat civilizat ar trebui să țină cont de opinia poporului și doar poporul poate să se autoidentifice și să spună care limbă o vorbește!”, a concluzionat Valeriu Muduc.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă