21 aprilie 2022
Partidul Socialiștilor cere autorităților să înceteze persecutarea opoziției
Partidul Socialiștilor condamnă represiunile demarate împotriva colegului nostru, deputat, membru al fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Radu Mudreac. Considerăm acțiunile autorităților de a utiliza Procuratura Generală în scopul discreditării opoziției ca o represiune împotriva întregii fracțiuni PSRM, împotriva întregii opoziții parlamentare.
În perioada crizei economice, politice și sociale totale din Moldova și din regiune, în loc să-și asume responsabilitatea față de cetățeni pentru creșterea fără precedent a prețurilor și tarifelor, pentru încălcarea de nenumărate ori a normelor constituționale și introducerea cenzurii politice, autoritățile continuă să reprime forțele politice incomode, transformând procesul politic din țara noastră într-un spectacol.
Procuratura Generală așa și nu a găsit miliardul, n-a rezolvat nicio cauză penală de rezonanță. În schimb, ei intentează dosar unui deputat din opoziție. Mai devreme, la fel de ilegal a fost reținut președintele raionului Cahul, Marcel Cenușa.
În loc să mențină pacea în țară, să ofere sprijin și susținere refugiaților, să ia măsuri urgente pentru a salva economia, autoritățile destabilizează în mod conștient situația din țară. Mai mult, acest lucru se face în ajunul Sărbătorii Luminoase de Paște, care ar trebui să consolideze oamenii. Aceste acțiuni demonstrează că Guvernul este în criză de idei și incapacitate de a guverna țara.
Protestăm împotriva reținerii lui Radu Mudreac și cerem retragerea măsurilor preventive ce i-au fost aplicate, rezervându-ne dreptul de a începe proteste în masă în cazul în care vor continua fărădelegile și acțiunile antidemocratice distructive ale autorităților.