Delegația parlamentară a Republicii Moldova, condusă de Vlad Batrîncea, a participat la un forum internațional desfășurat în orașul Shenzhen, cu tema: „Pilonul strategic al noului model de dezvoltare, platformă demonstrativă pentru dezvoltarea de înaltă calitate și teritoriu de implementare a modernizării chineze”.
În cadrul evenimentului, Vlad Batrîncea a susținut un discurs în care a evidențiat nivelul înalt al relațiilor moldo-chineze, precum și perspectivele și necesitatea aprofundării acestora:
„Astăzi avem toate motivele să vorbim nu doar despre relații stabile, ci despre o cooperare consolidată de-a lungul anilor și o prietenie solidă, care pot și trebuie să capete un conținut nou, mai modern și mai pragmatic.
Suntem interesați să preluăm cele mai bune practici ale Chinei din regiunea Golfului Mare, în special capacitatea de a integra politica industrială, infrastructura, investițiile, educația și inovația într-un sistem coerent, orientat pe termen lung”, a subliniat Vlad Batrîncea.
La forum participă peste 160 de lideri ai partidelor politice, experți din cadrul centrelor analitice, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri și industrial din peste 40 de țări.




