PSRM

02 iulie 2021

La 11 iulie, oamenii au posibilitate să aleagă între stabilitatea economică și socială și furtul miliardului, privatizările ilegale, spune Furculiță

La 11 iulie, alegătorii vor avea posibilitate să decidă cum vor vota în funcție de faptele concrete pe care le-au făcut candidații electorali atunci când au fost la guvernare. Deputatul PSRM, Corneliu Furculiță, a declarat că anume aceste acțiuni fac deosebirea dintre echipa Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și alți candidați la aceste alegeri.

”Oamenii au deja o claritate ce va fi dacă la guvernare vor veni unii sau alți candidați. Deosebirea principială dintre noi și alți concurenți sunt faptele concrete pe care le-am făcut când am fost la guvernare. Toți țin minte cum a fost în perioada 2001-2009 când la guvernare au fost comuniștii; majorarea pensiilor, susținerea mediului de afaceri, dezvoltarea stabilă a economiei. Reprezentanții businessului nu au uitat despre cota zero pe venitul reînvestit, propusă de ministrul Economiei de atunci, Igor Dodon. Oamenii știu ce am făcut și aceste fapte bune vor fi continuate”, a declarat Furculiță la un post local de televiziune.

Candidatul la funcția de deputat din partea Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor a menționat că, cetățenii nu au uitat nici ce s-a întâmplat începând cu anul 2009, când la guvernare au venit forțele pro-europene.
”Pe de altă parte avem perioadă de după 2009 care a început cu devastarea clădirilor Parlamentului și Președinției. Când la putere vii cu forța nu te poți aștepta la nimic bun de la guvernare. Au urmat privatizările, furtul miliardului, falimentarea băncilor, printre care și BEM. De aceea, oamenii au posibilitate să facă comparație și să aleagă. Noi vom continua faptele bune în viață”, a spus Furculiță.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă