PSRM

01 octombrie 2019

Ion Ceban a spus care este soluția problemei cu privire la stațiile de epurare din Chișinău

Candidatul PSRM pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a comunicat cum trebuie soluționată problema privind stațiile de epurare din capitală, astfel încît mirosul teribil să nu mai deranjeze cetățenii. Astfel, el a menționat că primul lucru care trebuie făcut este să demitem șefii întreprinderilor responsabile și să numim directori competenți.

„În opinia mea, cei care sunt responsabili de acest domeniu, se scuză fără argumente plauzibile. Știu că primesc salarii exorbitante – de 10-15 ori mai mari decît media pe care o avem în municipiu Chișinău. Asta ar fi de la 50 la 80 de mii de lei lunar. Eu personal, ca manager, nu vreau să aud nicio scuză. Dacă ai salariu, dacă ai cabinet, secretară, tot felul de consilieri, mașină de serviciu, ești obligat să previi o astfel de situație. Iar dacă s-a întîmplat, atunci să rezolvi situația și să nu vii cu scuzele de rigoare”, a subliniat Ion Ceban.

A doua problemă constă în faptul că există lacune în legislația care a intrat în vigoare în 2011-2012, ceea ce permite unui număr de agenți economici să deverseze apele uzate în bazinele acvatice din municipiul Chișinău.

“Istoria cu bacteriile este în mare parte adevărată, dar aici trebuie deja să intervină organele de drept. Și mă adresez acestora să intervină cît mai curînd, pentru că ceea ce se întîmplă la momentul de față este un dezastru. Conducătorii acestor întreprinderi trebuie să fie trași la răspundere, iar legislația trebuie modificată. Lucrăm deja în acest sens, pentru a preveni situații similare în viitor”, a spus Ion Ceban.

Candidatul la funcția de primar general a criticat și proiectul de reamenajare a stațiilor de epurare în valoare de 24 de milioane de euro, care a fost aprobat în 2016. Potrivit acestuia, compania cu care a fost semnat contractul a desfășurat pînă acum foarte puține lucrări, dar și pentru alte aspecte apar multe semne de întrebare.

“Unii conducători ai acestei companii au fost în vizorul Direcției Naționale Anticorupție din România. Și nu înțeleg de ce, dintre cele 13 companii participante la licitație, aceasta a fost aleasă pentru amenajarea stațiilor de epurare. Acum această companie încearcă să încaseze de la municipalitate încă 3 milioane de euro pentru unele chestiuni procedurale obscure, ceea ce mi se pare teribil. Propun reexaminarea acestui proiect, convingîndu-i pe cei care au alocat fonduri, găsind o abordare diferită și, eventual, schimbarea companiei contractante”, a spus Ceban.

El a amintit că contractul menționat anterior pentru reamenajarea stațiilor de epurare a fost semnat exact în momentul în care capitala era administrată de Dorin Chirtoacă, iar unul dintre semnatari era șeful întreprinderii, numit de fostul primar general. Astfel a răspun Ceban la critica venită din partea concurentului său electoral de la Partidul Liberal. Mai mult, cînd a fost întrebat dacă în consiliul de administrație al întreprinderii există consilieri socialiști printre cei responsabili de numirea directorului, Ion Ceban a răspuns categoric nu.

Sursa: aif.md

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă