PSRM

02 noiembrie 2015

Iniţiativa socialiştilor de a alege Preşedintele ţării prin vot direct a fost susţinută de PLDM

Deputaţii Partidului Liberal-Democrat, inclusiv Vlad Filat, şi-au pus semnăturile sub iniţiativa Partidului Socialiştilor cu privire la modificarea articolului 78 al Constituţiei RM şi revenirea la modalitatea de alegere a preşedintelui ţării prin vot direct. Despre aceasta a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele formaţiunii, Igor Dodon. 
El a reiterat faptul că, la începutul acestui an, PSRM a făcut un apel către liderii tuturor partidelor parlamentare de a sprijini iniţiativa respectivă, astfel încît cetăţenii Moldovei să revină la procedura de alegere a şeful statului prin vot direct. Săptămîna trecută, la acest apel au răspuns liberal-democraţii. Iniţiativa Partidului Socialiştilor a fost semnată de 17 deputaţi PLDM, inclusiv Vlad Filat. Mîine, proiectul de lege şi nota informativă a acestuia vor fi transmise  Curţii Constituţionale, care urmează să se expună la acest subiect, a relatat Dodon.
Totodată, liderul PSRM a mai menţionat că, în cazul în care iniţiativa va fi susţinută şi de Partidul Comuniştilor, amendamentul respectiv la Constituţie va putea fi votat în Parlament, fără a fi nevoie de organizarea referendumului, evitîndu-se, astfel, cheltuieli semnificative.
„Sîntem obligaţi să întoarcem cetăţenilor ţării dreptul legal de a alege prin vot direct şeful statului, acesta fiind un drept ce le-a fost răpit”, a spus Dodon, indicînd că adoptarea modificărilor va contribui şi la evitarea unei eventuale crize de alegere a preşedintelui ţării.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă