Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, împreună cu deputatul PSRM Vladimir Odnostalco, responsabil pentru zona de sud a țării, au participat la ședința staffului regional al PSRM, desfășurată la Comrat.
În cadrul reuniunii au fost examinate situația social-politică din Republica Moldova, cu accent pe evoluțiile din sudul țării și din UTA Găgăuzia. Participanții au făcut un schimb de opinii privind principalele provocări cu care se confruntă cetățenii și au discutat prioritățile politice și organizatorice ale partidului în regiune.
La finalul ședinței au fost stabilite obiectivele și sarcinile pentru perioada următoare, fiind convenite acțiuni menite să consolideze activitatea organizațiilor teritoriale și dialogul permanent cu cetățenii.