PSRM

14 decembrie 2020

Igor Dodon: Prioritatea numărul unu acum este aprobarea principalelor legi bugetare

Președintele Igor Dodon a declarat, după ședința de luni cu speakerul și premierul, că prioritatea numărul unu acum este aprobarea principalelor legi bugetare pentru anul viitor: Bugetul de Stat, bugetele asigurărilor sociale de stat și cel al asigurărilor medicale și Politica bugetar-fiscală.

Șeful statului a precizat că, zilele trecute a expirat termenul constituțional de înaintare a amendamentelor din partea deputaților. În această perioadă au fost depuse câteva sute de pagini de amendamente, care vor fi discutate și aprobate de Guvern. Cel mai probabil, ședința Guvernului la care vor fi examinate amendamentele deputaților va avea loc pe parcursul zilei de astăzi.

Igor Dodon a declarat că după ce Guvernul va aviza amendamentele înaintate de deputați, Parlamentul are două săptămâni în care trebuie să aprobe aceste patru proiecte de bază.

Proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2021 este fundamentat pe o creștere economică de 4,7%, nivelul inflației de 2,7%, o majorare a exporturilor de 12,6%, a importurilor de 14,3% și a creșterii salariului mediu pe economie de 10,3%. Bugetul Public Național prevede venituri de 66,9 miliarde de lei, cheltuieli – de 81,3 miliarde de lei și un deficit bugetar de 14,4 miliarde de lei.

Salariile și pensiile vor fi achitate la timp, atât cât vom fi noi responsabili de situația din țară, spune Igor Dodon

Salariile și pensiile vor fi achitate la timp, atât cât vom fi noi responsabili de situația din țară, a declarat președintele Igor Dodon, după ședința tradițională de luni cu speakerul și premierul.

”Nu există nicio întârziere la achitarea plăților curente. Vreau să asigur că pe parcursul acestei luni și la începutul anului viitor, atât cât suntem noi responsabili de situația din țară, salariile și pensiile se achită la timp și nu vor fi nici un fel de întârzieri”, a spus Dodon.

Șeful statului a precizat că, în pofida faptului că suntem într-un an foarte dificil, în care din cauza pandemiei au fost înregistrate scăderi la importuri, exporturi, PIB, în luna decembrie, comparativ cu anul trecut, suntem în creștere la acumulare de venituri la Serviciul Fiscal cu 7,8% și la Serviciul Vamal – cu 12,8%. Dodon susține că acest lucru se explică prin administrarea fiscală și vamală dură și profesionalismul Ministerului Finanțelor.

Situația pandemică: Numărul de vindecări este aproape de două ori mai mare decât numărul de infectări

Autoritățile gestionează situația pandemică din țară. Numărul de vindecări este aproape de două ori mai mare decât numărul de infectări. Informația a fost prezentată la ședința de luni convocată de președintele Igor Dodon.

”Colegii din Guvern ne-au informat că locuri în spitale și rezerve sunt la această etapă. Ministerul Sănătății face față la gestionarea acestei pandemiei”, a declarat Dodon.

Potrivit datelor prezentate la ședința de la Președinție, din cele 126 518 cazuri de infectări cu coronavirus, 108 901 au fost tratate. Totodată, în săptămâna a 50-a de pandemie, comparativ cu săptămâna 49, numărul cazurilor noi înregistrate a crescut cu 8,6%, iar de vindecări cu 15%.

De asemenea, din cele 15 mii de persoane infectate la moment cu coronavirus, 3800 sunt internate în spital.

Autoritățile au luat decizia să se activeze locuri suplimentare pentru persoanele infectate cu COVID-19 la Spitalul municipal de ftiziopneumonologie.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă