PSRM

04 februarie 2022

Igor Dodon a vizitat o familie cu mulți copii din raionul Hîncești

Faptele bune continuă! Președintele de Onoare al PSRM, Igor Dodon, a vizitat o familie cu mulți copii din raionul Hîncești.

Aurelia Mihalcea din satul Mirești, raionul Hâncești crește de una singură 5 copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 21 ani.

Buna înțelegere, respectul reciproc, dragostea și hărnicia au dominat mereu în această casă, dar, spre regret, anul trecut, familia a fost frântă de durerea provocată de decesul tatălui, la vârsta de doar 45 de ani. Mama copiilor, Aurelia, angajată la oficiul poștal din sat, cu mare greu ține piept problemelor care s-au abătut, dar face tot posibilul ca să le asigure copiilor un trai decent și să le ofere posibilitatea să obțină studii superioare, așa cum și-a dorit capul familiei, Victor.

“Am fost sensibilizat de istoria familiei Mihalcea, de modul în care ei luptă și nu cedează în fața obstacolelor vieții. Am decis să-i vizitez și să-i susțin în aceste condiții dificile. Cu sprijinul inclusiv al altor persoane de omenie, le-am oferit copiilor mai multe obiecte necesare, inclusiv un televizor, un calculator pentru lecțiile on-line, produse alimentare, fructe, haine și jucării. Le-am dorit tuturor sănătate și realizarea tuturor năzuințelor.

Îndemn toată lumea să nu fie indiferentă față de cei mai triști ca noi și să contribuie cu ce poate, cu o vorbă bună, cu o faptă, cu un sfat.

Voi continua să fiu alături de cetățeni și, cel puțin, de 2-3 ori pe lună voi merge în satele moldovenești și voi ajuta oamenii care au nevoie”, a menționat Igor Dodon pe o rețea de socializare.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă