PSRM

26 iunie 2020

Igor Dodon despre relațiile cu Vladimir Putin: Parteneriatul strategic cu Federația Rusă este la nivel înalt

“Am avut discuții foarte bune la Moscova, relațiile sunt foarte bune”, astfel a răspuns șeful statului, Igor Dodon, la întrebarea jurnaliștilor despre relațiile cu președintele rus Vladimir Putin.

Igor Dodon a revenit de la Moscova, unde a participat la parada din Piața Roșie și a avut mai multe întrevederi cu oficialii ruși, inclusiv cu Vladimir Putin. Președintele spune că în pofida faptului că situația politică la noi în țară nu este simplă, iar opoziția parlamentară a blocat creditul rusesc, totuși, parteneriatul strategic cu Federația Rusă este la nivel înalt.

Precizăm că după revenirea din Moscova, Igor Dodon a anunțat că vor fi reluate negocierile cu privire la creditul rusesc, totodată, a fost prelungit regimul preferențial pentru exportul de mărfuri din Republica Moldova spre Federația Rusă. Șeful statului a mai anunțat că va fi soluționată problema transportatorilor, iar agricultorii, care au avut de suferit din cauza secetei, ar putea beneficia de combustibil gratuit din partea Rusiei.

Igor Dodon despre creditul rusesc: Reluăm negocierile, în următoarele zile va fi schimb de scrisori

Președintele țării, Igor Dodon, spune că negocierile cu Federația Rusă cu privire la acordarea unui credit de 200 de milioane de euro va fi reluat în cel mai scurt timp. Banii vor fi direcționați spre construcția drumurilor și susținerea agenților economici.

“Reluăm negocierile, în următoarele zile va fi schimb de scrisori și va fi reluată procedura. Cred că procedurile se pot face repede. Noi avem nevoie de acești bani pentru a-i investi în economie: în construcția drumurilor și în susținerea agenților economici. Dacă banii aceștia nu erau blocați, veneam acum cu suport mai real”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.

Precizăm că Republica Moldova și Federația Rusă reiau negocierile privind acordarea unui împrumut de 200 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de Igor Dodon, după vizita oficială la Moscova. La începutul acestui an, Moldova a semnat un acord de credit cu Federația Rusă în valoare de 200 de milioane de euro. Documentul a fost ratificat în Parlament, dar Înalta Curte l-a declarat neconstituțional. Decizia a fost luată de magistrații constituționali în data de 7 mai, iar la bază au stat trei sesizări ale deputaților Sergiu Sîrbu (Pro Moldova), Sergiu Litvinenco (PAS) și Dinu Plîngău (PPDA).

Zeci de mii de tone de motorină, ajutor pentru agricultorii din Moldova din partea Rusiei. IGOR DODON: Sperăm foarte curând sa fie decizia

Președintele a oferit detalii despre ajutorul umanitar din partea Rusiei pentru agricultorii moldoveni: Este vorba despre zeci de mii de tone de motorină

Președintele țării, Igor Dodon, a oferit detalii despre ajutorul umanitar din partea Rusiei pentru agricultorii moldoveni. Este vorba despre zeci de mii de tone de motorină, care vor fi repartizate fermierilor, care au înregistra pagube de pe urma secetei din acest an.
„Eu m-am adresat către autoritățile ruse de a ne oferi un ajutor umanitar în formă de combustibil, acum prețurile pe piețele internaționale sunt favorabile, ca noi această motorină să o dăm agricultorilor, care au avut de suferit din cauza secetei. Colegii din Federația Rusă mi-au spus că în decurs de câteva săptămâni vor da un răspuns, sper că pozitiv”, a precizat Igor Dodon în cadrul emisiunii “Președintele Răspunde”.

Facilitățile la export pentru produsele moldovenești pe piața rusă vor fi extinse până la sfârșitul acestui an

Președintele Igor Dodon a declarat că facilitățile la export pentru produsele moldovenești pe piața rusă vor fi extinse până la sfârșitul acestui an. Șeful Șeful statului a declarat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că la această înțelege a ajuns în cadrul discuțiilor pe care le-a avut la Moscova cu omologul său rus, Vladimir Putin, și șeful-adjunct al Administrației prezidențiale, Dmitri Kozak, Reprezentant Special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova.

Potrivit președintelui, în următoarele zile, Guvernul Federației Ruse va adopta hotărârea cu privire la prelungirea acestui termen, care expira la iulie 2020.

Igor Dodon a menționat că, agenții economici din Moldova au economisit, în 2019, aproape jumătate de miliard de lei din anularea taxelor pentru export în Rusia.

”În anul 2019, am exportat produse pe piața rusă fără taxe. Este vorba despre fructe, în primul rând merele la care taxa era de 1 leu-1,2 lei; vinuri; conserve. Evident, noi de dorim să fie scoase total. Sperăm că lucruri acesta se va întâmpla”, a declarat președintele.

Igor Dodon a anunțat când va fi remis Parlamentului Conceptul politicii externe echilibrate

Președintele țării, Igor Dodon, spune că proiectul Conceptului politicii externe echilibrate deja este în lucru, iar în toamna acestui an documentul ar putea fi transmis în Parlament. În cadrul emisiunii live “Președintele Răspunde”, Igor Dodon a precizat că Republica Moldova are nevoie de o politică externă echilibrată. “Este o poziție, apreciată și de către cetățenii țării, și de către partenerii externi”.

Totodată, șeful statului a spus, că “poziția noastră față de politica externă diferă uneori de cea a ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, pentru că suntem într-un guvern de coaliție. Încercăm să ieșim cu o poziție comună pe temele de bază ce ține de politica externă”.

Precizăm că în mesajul președintelui țării, dedicat celor 30 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova, șeful statului a anunțat că va semna un decret cu privire la elaborarea Conceptului politicii externe echilibrate. Documentul va fi întocmit în cooperare cu Parlamentul și Guvernul.

Igor Dodon propune ca pensionarii care lucrează să fie scutiți de plata contribuțiilor de asigurări sociale

Președintele Igor Dodon a anunțat despre lansarea unei inițiative legislative prin care pensionarii care mai lucrează, pe lângă reexaminarea pensiei, să mai fie scutiți de plata contribuțiilor de asigurări sociale, ori dacă plătesc aceste impozite, pensia să le fie recalculată în fiecare an.

”Sper foarte mult că această inițiativă, pe care o voi înainta în timpul apropiat, va fi susținută de Parlament”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”.

Amintim, datorită unei inițiative a deputaților PSRM, numărul pensionarilor care pot solicita dreptul la reexaminarea pensiei din 01 iulie 2020 va crește. Potrivit inițiativei PSRM, procesul de reexaminare a pensiilor pentru limita de vârstă se va finaliza în anul 2023 și nu în anul 2027, așa cum prevedea legea anterioară. Astfel, din 01 iulie 2020, vor depune cerere de reexaminare a pensiei beneficiarii a căror pensie a fost stabilită în perioada 01 ianuarie 1999 – 01 ianuarie 2019 și care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 10 ani în sus.

De la 01 ianuarie 2021, vor depune cerere pensionarii care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 7 ani până la 10 ani, iar de la 01 ianuarie 2022 – cei care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 5 ani până la 7 ani. De la 1 ianuarie 2023, cerere de reexaminare a pensiei vor putea depune pensionarii care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 2 până la 5 ani.

Acordul dintre Republica Moldova și Federația Rusă în domeniul asigurării sociale va fi semnat în octombrie 2020

Președintele Igor Dodon a anunțat că, Acordul dintre Republica Moldova și Federația Rusă în domeniul asigurării sociale, ar putea fi semnat în luna octombrie a acestui an. Șeful statului și-a exprimat speranța că acest document să fie semnat în cadrul ședinței comisiei interguvernamentale moldo-ruse și va fi ratificat până la sfârșitul acestui an. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”.

Acordul vizează lucrătorii migranți din Republica Moldova care muncesc sau domiciliază pe teritoriul Rusiei. Documentul se va aplica pentru cetățenii moldoveni în următoarele cazuri: pensia pentru limită de vârstă, cea de dizabilitate, de urmaș, pensia și indemnizația de dizabilitate cauzată de accidente de muncă sau boli profesionale, ajutorul de deces.

Acordul va substitui actualul Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind garanțiile drepturilor cetățenilor în domeniul asigurării cu pensii, semnat la 10 februarie 1995.

Igor Dodon se află în autoizolare, după ce a revenit de la Moscova.

Șeful statului s-a retras la Reședința de la Holercani. Despre aceasta Igor Dodon a povestit în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.

“Conform deciziei CNSP din 15 mai, persoanele care merg în afara țării în scop de serviciu și nu au simptome de COVID-19, nu trebuie să stea în carantină. Eu am hotărât 2-3 zile să iau o pauză de la evenimentele publice. Cred că așa e corect față de cetățeni și colegii de serviciu. Din ceastă cauză am decis să vin la Holercani. Duminica o să dau un test la COVID și dacă va fi negativ, luni o să particip la ședința ordinară”, a explicat Igor Dodon.

Precizăm că șeful statului a avut o vizită oficială la Moscova, unde a participat la parada dedicată celor 75 de ani de la Victorie.

Igor Dodon, către opoziția, care îl critică pentru vizite în teritoriu pe timp de pandemie: Eu nu strâng oamenii în săli, cum strânge Maia Sandu

Președintele Igor Dodon susține că oponenții săi politici fac un show de prost gust și manifestă un comportament duplicitar, atunci când vorbesc despre COVID-19. Șeful statului a declarat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că în comparație cu Maia Sandu, care are un singur scop în viață: să-l dea jos pe Dodon, el va continua să acționeze pentru cetățeni și să discute direct cu oamenii.

”Când am dat numele persoanei zero infectată cu COVID-19, toți mi-au sărit în cap, de ce mi-am permis să dau numele persoanei. Acum oponenții mei politici vin cu mesaje publice și dau numele persoanelor infectate. E corect acest lucru? Sunt ferm convins că aceste persoane pot să dea în judecată pe acești politicieni, formatorii de opinie care difuzează aceste informații”, a declarat Dodon.

Președintele a menționat că pe întreaga perioadă de pandemie a fost înregistrat un singur caz de infectare printre angajații Președinției, iar în SPPS – 4 sau 5 cazuri.

”Niciunul din aceste cazuri de contaminare nu s-a produs în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Să dau nume nu este corect. Cei care fac show-ri din aceasta, cred că este un show de prost gust. Mă fac armă biologică. Vă imaginați ce încercați să faceți? Președintele țării riscă cu sănătatea sa și a familiei când merge printre oameni. Și voi merge mai departe. Nu ca voi, că tremurați și leșinați la prima ieșire. Eu nu strâng oamenii în săli, cum strânge Maia Sandu, care vrea să fie oponentul meu la prezidențiale, sensul vieții ei să-l dea pe Dodon jos”, a spus președintele.

Șeful statului a reiterat că în anturajul său, persoane cu contaminate cu coronavirus nu sunt confirmate. Dodon a precizat că la Președinție sunt luate toate măsurile de securitate, iar le își va continua vizitele în teritoriu, pentru că este important să fie alături de oameni.

Igor Dodon îi răspunde Maiei Sandu: Când Procuratura a închis dosarele pentru finanțarea ilegală a PAS, era OK?

Președintele țării, Igor Dodon, i-a amintit liderului PAS, Maia Sandu, că și partidul ei a fost acuzat de finanțare ilegală. Replica vine după ce membrii PAS au organizat un protest la Procuratura Generală. Aceștia le-au cerut procurorilor să intenteze dosar penal în baza imaginilor video, în care apare președintele țării, Igor Dodon, fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, și omul de afaceri Serghei Iaralov. Asta chiar dacă procurorii au anunțat că nu există temei pentru a porni un dosar penal.

„Dar atunci când Procuratura Generală a închis dosare politice în care erați vizați dvs, Kozlovska și altele… Finanțarea ilegală a partidului dvs, atunci Procuratura Generală era ok?! Să încercăm să nu facem presiuni asupra Justiției. Dvs doar întotdeauna așa spuneți. Este evident că toate loviturile și încercările de a plasa filmulețe are un singur scop – lupta politică, pentru că Plahotniuc a fost nevoit să părăsească țara. Dvs acum faceți exact ce spune el. Dacă ați luat așa decizie, ok, o să știm cu cine sunteți parteneri”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.

Amintim că în anul 2016, în spațiul public a apărut o înregistrare audio în care prim-vicepreședintele PAS Igor Grosu îl învață pe un susținător al partidului cum să transfere bani, ocolind CEC. Ulterior, mai mulți politicieni și experți au acuzat-o pe Maia Sandu de finanțare ilicită și au cerut investigarea cazului.

Mai târziu, în 2018, un grup de deputați PDM a trimis scrisori către mai multe instituții de stat, solicitând verificări și clarificări privitoare la posibilele activități contra țării noastre ale Ludmilei Kozlovska, deținătoare de dublă cetățenie ruso-ucraineană şi ale Fundației condusă de aceasta, numită Open Dialog.

În același timp, deputații PDM au solicitat investigarea legăturilor dintre Ludmila Kozlovska, Fundația Open Dialog şi partidele politice PAS şi PPDA, inclusiv posibile aspecte ce țin de finanțarea ilegală sau acordarea de beneficii pentru partidele menționate. Toto atunci, a fost creată o Comisie parlamentară de anchetă, care a investigat acest caz.

Președintele țării va propune micșorarea numărului de deputați în Parlament de la 101 la 71 sau 61

Președintele Igor Dodon va propune micșorarea numărului de deputați în Parlamentul Republicii Moldova de la 101 la 71 sau 61. Șeful statului a declarat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde” ,că va propune această modificare în Legea Supremă Comisiei de stat pentru reforma constituțională, ce va fi instituită prin decret prezidențial.

”Eu am ieșit cu inițiativa încă în 2017, de a micșora numărul deputaților cu o treime. Consider că acest lucru este necesar de făcut. În timpul apropiat, voi aproba prin decret Comisia de stat pentru reforma constituțională și voi insista ca la modificările din Constituție să fie indicat că numărul deputaților se va reduce de la 101 la 61 sau 71”, a declarat Dodon.

La 24 februarie 2019, în Republica Moldova, în aceeași zi cu alegerile parlamentare, a avut loc referendumul republican consultativ, în cadrul căruia cetățenii au răspuns la două întrebări: dacă sunt de acord cu reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61 și dacă susțin ideea ca poporul să poată revoca din funcție deputații, dacă aceștia nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile pe care le au.

Potrivit rezultatelor plebiscitului, majoritatea cetățenilor țării susțin propunerea micșorării numărului de deputați în Parlamentul de la Chișinău. La întrebarea cu privire la reducerea numărului de deputați, 744.529 de alegători au votat pentru, alți peste 266.188 de alegători – contra.

Poporul nu va înțelege, dacă SUA nu îl vor extrăda pe Plahotniuc în Moldova, spune președintele

Președintele Igor Dodon susține că, în pofida faptului că noi nu avem semnat un acord juridic cu SUA, vor fi identificate baze juridice pentru ca Vladimir Plahotniuc să fie extrădat autorităților Republicii Moldova. Șeful statului și-a exprimat speranța că, partenerii americani vor înțelege cât de importantă este această chestiune pentru țara noastră, în caz contrar, cei care nu vor înțelege vor fi cetățenii Republicii Moldova.

”Decizia le aparține autorităților din SUA. Dacă nu vor dori și vor face referiri la aspectele juridice, desigur noi vom înțelege, dar cred că poporul nu va înțelege. Timpul le va arăta pe toate, știu că Procuratura colaborează intens cu autoritățile americane”, a spus Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”.

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, este învinuit de autoritățile Republicii Moldova în dosarul privind frauda bancară. La solicitarea procurorilor pe numele lui Plahotniuc a fost emis mandat de arest.

Igor Dodon propune ca pensionarii care lucrează să fie scutiți de plata contribuțiilor de asigurări sociale

Președintele Igor Dodon a anunțat despre lansarea unei inițiative legislative prin care pensionarii care mai lucrează, pe lângă reexaminarea pensiei, să mai fie scutiți de plata contribuțiilor de asigurări sociale, ori dacă plătesc aceste impozite, pensia să le fie recalculată în fiecare an.

”Sper foarte mult că această inițiativă, pe care o voi înainta în timpul apropiat, va fi susținută de Parlament”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”.

Amintim, datorită unei inițiative a deputaților PSRM, numărul pensionarilor care pot solicita dreptul la reexaminarea pensiei din 01 iulie 2020 va crește. Potrivit inițiativei PSRM, procesul de reexaminare a pensiilor pentru limita de vârstă se va finaliza în anul 2023 și nu în anul 2027, așa cum prevedea legea anterioară. Astfel, din 01 iulie 2020, vor depune cerere de reexaminare a pensiei beneficiarii a căror pensie a fost stabilită în perioada 01 ianuarie 1999 – 01 ianuarie 2019 și care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 10 ani în sus.

De la 01 ianuarie 2021, vor depune cerere pensionarii care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 7 ani până la 10 ani, iar de la 01 ianuarie 2022 – cei care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 5 ani până la 7 ani. De la 1 ianuarie 2023, cerere de reexaminare a pensiei vor putea depune pensionarii care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 2 până la 5 ani.

Igor Dodon a anunțat când pensionarii vor primi ajutorul de 700 de lei

Președintele Igor Dodon a declarat că, ajutorul unic de 700 de lei pentru beneficiarii de pensie mai mică de 3000 de lei va fi acordat în toamna acestui an. Dodon a anunțat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că Guvernul va trimite în curând acest proiect de lege în Parlament.

”Proiectul de lege este în Guvern, sper că, în următoarele săptămâni, va fi transmis Parlamentului și sunt ferm convins că Parlamentul îl va vota. Nu cred că deputații vor fi împotrivă de a acorda 700 de lei pensionarilor. Vreau să-i văd pe cei care vor fi împotrivă. Sper foarte mult că la unu septembrie sau unu octombrie pensionarii vor primi acești bani”, a spus Dodon.

Potrivit unei inițiative a președintelui țării, pensionarii care primesc mai puțin de 3000 de lei pensia vor primi un adaos unic la pensie de 700 de lei. De asemenea, în premieră, din acest an, pensiile se indexează de două ori pe an, la 1 aprilie și la 1 octombrie.

Igor Dodon: Vom insista să fie scoase posturile vamale ilegale din satele Corjova, Roghi și Vasilievca

Săptămâna viitoare, președintele țării, Igor Dodon, ar putea vizita satele Corjova, Roghi și Vasilievca din raionul Dubăsari, acolo unde autoritățile separatiste au instalat ilegal posturi vamale. În cadrul emisiunii live “Președintele Răspunde”, Igor Dodon a declarat că a discutat cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, despre această problemă și că autoritățile de la Chișinău vor insista ca posturile să fie scoase.

“Noi categoric nu admitem aceste posturi ilegale. Am dialog cu Krasnoselski și am cerut posturile să fie lichidate. Cunoaștem că în ultimele zile aceste probleme au început să fie rezolvate. Săptămâna viitoare probabil voi face o vizită în aceste localități, care sunt sub contorul constituțional al Republicii Moldova, unde vom discuta și vom insista să fie scoase mai repede aceste posturi”, a spus Igor Dodon.

Posturi ilegale de control au fost instalate recent la intrarea în satele Vasilievca, Roghi și Corjova, aflate sub jurisdicția Republicii Moldova. Potrivit reprezentanților de la Tiraspol acestea au fost instalate în contextul pandemiei de coronavirus și vor fi înlăturate imediat ce situația se va ameliora.

Evacuarea munițiilor din Transnistria ar putea începe anul viitor

Evacuarea munițiilor din Transnistria ar putea începe anul viitor. Președintele Igor Dodon a declarat că la această etapă se elaborează pașii de lichidare și transportare a munițiilor din Cobasna.

”Acest subiect este în discuție și cu colegii de la OSCE. A fost luată o decizie de principiu, se elaborează pașii care vor fi discutați și cu colegii din formatul larg”, a spus Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”.

Șeful statului a precizat că discuțiile vor continua pe parcursul acestui an, iar cel puțin anul viitor să înceapă procesul de evacuare a munițiilor.

Igor Dodon a anunțat când va avea loc următoarea întrevedere cu Vadim Krasnoselski

Igor Dodon a anunțat că, la sfârșitul lunii iulie sau la începutul lunii august, va avea o întrevedere cu liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Șeful statului a declarat în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde” că agenda discuției urmează să fie definitivată în timpul apropiat.

”Vom discuta pașii întreprinși și vom coordona în scurt timp locul și timpul acestei întrevederi”, a spus Dodon.
Ultima dată Igor Dodon a avut o întâlnire informală cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski la început de noiembrie 2019. Atunci președintele a mers împreună cu familia să viziteze Cetatea de la Tighina, iar gazda acestei excursii a fost chiar Vadim Krasnoselski.

Președintele spune că nu va susține NICIODATĂ interzicerea simbolurilor sovietice

Președintele țării, Igor Dodon, spune că niciodată nu va susține vreo inițiativă, care prevede interzicerea simbolurilor sovietice.

„Nimeni nu va interzice simbolurile sovietice, eu nu voi permite. Nimănui! Nici unui partid! Până sunt eu președinte, nu voi semna așa inițiative!”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.

Reacția șefului statului vine după ce în spațiul public a apărut un proiect de Lege în care se menționează că simbolul secera și ciocanul trebuie să fie interzis. Documentul a fost semnat de un grup de deputați socialiști.

Ulterior, PSRM a remis un comunicat de presă în care spune că “nu are nicio legătură cu textul proiectului de lege nr. 233, înregistrat la 11 iunie 2020, în forma publicată. Deputații care au inițiat acest proiect de lege îl retrag pentru revizuire”.

Mesajul președintelui către oponenții politici: Alegeri anticipat! Acest Parlament nu mai reprezintă rezultatele votului din 24 februarie 2019

Președintele Igor Dodon susține că invitația la dialog pentru PAS și PPDA nu a însemnat formarea unei coaliții, ci o discuție de principiu: se va merge la alegeri parlamentare anticipate sau cele două formațiuni ”se leagă cu bandiții”. În cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, șeful statului le-a transmis un mesaj Maiei Sandu și lui Andrei Năstase, că în curând Vladimir Plahotniuc va ajunge și la partidele lor, care vor repeta soarta fracțiunii PDM, de unde grupul Candu-Șor a rupt mai mulți deputați.

”Ați refuzat propunerea la dialog, nimeni nu va invitat să facem coaliție. Mesajul a fost altul: nu vă legați cu bandiții, haideți să luăm o decizie de principiu, vedeți că cumpără deputați mai departe. Nu vă bucurați de acest lucru, mâine va lua (deputați) și de la voi, Plahotniuc nu întâmplător are deja 27, am spus, 23-24 Candu cu Șor și vreo trei-patru-cinici conserve oligarhice alde Reniță și alții, care stau la voi prin partide. El are deja aproape 30 de deputați și voi vă bucurați ca copiii din ”pesociniță” și bateți din picioare ”Ura” s-a mai dus un deputat de la PDM.

Pe urmă se va apuca de voi și întrebarea e simplă: să avem o discuție ca între oamenii maturi și serioși, să vedem ce facem mai departe cu acest Parlament unde se cumpără și se vând”, a spus Dodon.

Igor Dodon a declarat că, în calitatea sa de președinte, mesajul său către oponenții politici este următorul: alegeri anticipate într-o zi cu prezidențialele sau scrutin anticipat la începutul anului viitor, deoarece acest Parlament nu mai reprezintă rezultatele votului din 24 februarie 2019.

”Nu vă cheamă nimeni în coaliție, v-am văzut de ce sunteți capabili în coaliție anul trecut”, a menționat Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă