PSRM

12 martie 2021

Igor Dodon deschide parantezele: Cum PSRM, pe calea juridică, va soluționa criza politică

Președintele PSRM, Igor Dodon, a explicat ce presupune soluționarea juridică a crizei politice, propusă de socialiști. În cadrul unei Ediții Speciale la Prime TV, Dodon a spus că sunt mai multe decizii care urmează să fie luate.

“Poate fi modificată Constituția cu 67 de voturi în Parlament. Altă soluție este suspendarea președintelui, tot cu 67 de voturi. O altă soluție ar fi interpretarea Constituției de Curtea Constituțională sau implicarea Comisiei de la Veneția. O să începem rând pe rând să le lansăm ca să găsim soluția juridică”, a declarat Dodon.

Igor Dodon a mai explicat că nu susține organizarea unui referendum, pentru că scrutinul presupune costuri suplimentare. Liderul PSRM nu susține nici ideea suspendării președintelui.

“Eu am trecut prin astfel de experiență, pentru încălcări mai mici. Curtea de la Veneția a decis atunci că este o încălcare a Constituției”, a mai spus Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă