PSRM

24 mai 2022

Grigore Novac: Noi suntem amenințați zilnic cu procurorii, pe toți nu ne vor închide, cu aceste metode nu ne vor speria

Guvernarea PAS amenință zilnic opoziția cu dosare, dar nu va reuși să ne închidă pe toți, așa metode pe noi nu ne sperie. Declarația a fost făcută de deputatul PSRM, Grigore Novac, la protestul organizat de socialiști în fața Parlamentului.

”Ceea ce fac ei astăzi nu este altceva decât o crimă împotriva propriului popor, care nu are termen de prescripție. Noi suntem amenințați zilnic cu procurorii, pe toți nu ne vor închide, cu aceste metode nu ne vor speria”, a declarat Novac.

Membrul Comitetului executiv al PSRM a declarat că puterea de la Chișinău s-a transformat într-un organ de persecuție a opoziției și a propriului popor.

”Atunci când guvernarea se transformă într-un organ represiv și impune procuratura și justiția să distrugă opoziția, este nu doar strigător la cer, dar și o acțiune criminală și față de opoziție care reprezintă poporul în forul legislativ. Noi cu siguranță începem o luptă foarte dură și crâncenă”, a spus Novac.

Deputatul PSRM a criticat lipsa de reacție din partea diplomațiilor străine față de acțiunile guvernării împotriva opoziției. De asemenea, Novac a declarat că unica salvare pentru Republica Moldova este demisia actualei guvernări.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă