PSRM

08 iulie 2019

Golovatiuc: Este importantă publicarea raportului Kroll-2, dar aceasta nu semnifică finalul istoriei

Publicarea raportului Kroll-2 are, fără îndoială, o importanță indiscutabilă, însă nu este vorba de sfîrșitul istoriei „furtului secolului”, iar responsabilii trebuie identificați și pedepsiți.

Despre acest lucru au declarat economiștii, care au subliniat că Procuratura Generală este obligată să prezinte lista beneficiarilor finali ai furtului miliardului din sistemul bancar al țării, transmite a-tv.md

Deputatul fracțiunii Partidului Socialiștilor, economistul Vladimir Golovatiuc, a declarat că publicarea raportului Kroll-2 a fost foarte importantă, deoarece populația așteptase mult timp acest pas, precum și o pîrghie pentru investigarea „furtului secolului”. Cu toate acestea, potrivit lui Golovatiuc, nu trebuie să se reducă totul la publicarea raportului, ancheta trebuie continuată și finalizată.

„Și președintele Igor Dodon, și conducerea PSRM, și conducerea blocului „ACUM”, imediat după apariția raportului Kroll-2, au solicitat publicarea sa și erau nedumeriți, de ce s-a făcut o taină din acest lucru. Și acum mulți vor fi surprinși, pentru că în raport nu apar beneficiari concreți, care ne-au îngijorat în mod special. Beneficiarii concreți nu au fost prezentați în acest raport, dar au fost prezentați procuraturii. Prin urmare, președintele a declarat că vom obține varianta integrală ca cetățenii Republicii Moldova să cunoască cine este beneficiarul. Publicarea raportului Kroll-2 este foarte importantă, dar asta nu este tot”, a spus Golovatiuc.

De aceiași opinie este și economistul Mihail Poisic, care a subliniat că persoanele implicate în „furtul secolului” deja de 5 ani ar fi trebuit să stea în închisoare, cu toate acestea regimul Plahotniuc nu a făcut nimic în acest sens, pentru că firul ar fi putut duce la organizatorul acestei fraude bancare. În acest sens, Poisic a spus că fraudele bancare au început încă cu Banca Socială, cînd 5 bănci și-au transferat fondurile către această instituție bancară și în doar cîteva zile capitalul a crescut de la 60 de milioane de lei la 17 miliarde 860 milioane de lei. După care, banii au fost distribuiți între numeroase firme dubioasre, fără garanții.

“Banca nu are dreptul să acorde unei părți mai mult de 15% din capitalul normativ total al băncii, pentru că acesta reprezintă fondurile proprii ale băncii, fondurile acționarilor. În cazul Băncii Sociale este vorba de 70 de milioane. 13,3 miliarde au fost oferite pentru 5 firme cu un capital social de 5 400 lei, fără garanții, fără nimic. Aceasta este o încălcare gravă. Aceste calcule au trecut prin casele de schimb BNM. Viceguvernatoarea Băncii Naționale, Emma Tăbîrță a monitorizat ca aceste plăți, efectuate între 25 și 26 noiembrie 2014, să fie non-stop. Banii au fost scoși din țară. Procuratura, CNA și SIS-ul nu au înaintat nicio inițiativă și nu au întreprins nimic. Tot acest cerc de oameni trebuie să stea la pușcărie. Dacă acești oameni continuă să se afle la libertate, înseamnă că cuiva îi este frică că vor fi oferite mai multe informații, și pas cu pas vom ajunge în vîrful aisbergului și vom afla cine este păpușarul acestei scheme”, a menționat Mihail Poisic.

Trebuie remarcat faptul că în raportul Kroll-2 publicat de mass-media apar unii deputați din actuala structură parlamentară. În mare parte, aceștia sunt parlamentari de la fracțiunea Șor – Ilan Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova, precum și unul dintre deputații independenți, ales în circumscripția transnistreană

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă