PSRM

09 februarie 2017

Fracţiunea PSRM contestă rezultatele votului pentru bugetul municipal în prima lectură

Fracţiunea Partidului Socialişti din Republica Moldova din cadrul CMC contestă votul privind proiectul bugetului municipiului Chișinău în prima lectură, a declarat reprezentantul fracțiunii Ion Ceban. Potrivit lui, procesul de vot a fost încălcat.

„Noi avem peste 30 de propuneri pentru schimbarea proiectului. S-a încălcat dreptul fiecărui consilier pentru a prezenta propuneri în vederea examinării, în prima lectură. Timp de șase luni am așteptat pînă acest buget va ajunge la examinare, ca mai apoi să fie adoptat „teap-leap” așa cum le-a trebuit liberalilor”  a spus Ion Ceban.

Dezbaterea și procesul punerii la vot privind proiectul bugetului municipal pentru 2017 a fost condus de către candidatul fracțiunii Partidul Nostru, Ilian Cașu.

„Îl felicit pe Domnul Caşu că a condus pentru prima dată şedinţa și a făcut tot posibilul ca proiectul de buget al liberalilor să fie adoptat. Ceea ce a făcut înseamnă mai puține resurse pentru proiectele sociale, lipsa de transparență în alocarea resurselor, și mai puţine posibilităţi de execuție a bugetului” a declarat socialistul.

Pentru bugetul municipal au votat 28 de consilieri, fracţiunea PSRM a votat împotrivă, iar un consilier s-a abţinut. Potrivit proiectului de buget, s-a votat venituri în sumă de 3,2779614 miliarde lei, cheltuieli – 3,6729682 miliarde lei, avînd un deficit de 395,0068 lei. Din suma veniturilor, circa 1,5 miliarde de lei sunt transferuri de la bugetul de stat. În acest proiect, pentru domeniul ocrotirii sănătății sunt prevăzute circa 67 de milioane de lei, învățământului îi revin 1,7 miliarde de lei, iar pentru cultură vor fi alocați aproape 155 de milioane de lei.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă