PSRM

22 decembrie 2022

Fracțiunea BCS cere audieri publice a prim-ministrului, Natalia Gavrilița și a președintelui CA, Liliana Vițu

Astăzi, în debutul ședinței plenare a Parlamentului, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, secretarul executiv al PSRM a solicitat organizarea de audieri publice a Nataliei Gavrilița, prim-ministru, președintele Comisiei pentru Situații Excepționale, și a Lilianei Vițu, președintele Consiliului Audiovizualului, în legătură cu decizia Comisiei pentru Situații Excepționale de a suspenda licența de emisie pentru 6 posturi de TV independente.

Vlad Batrîncea a amintit că atunci când Natalia Gavrilița solicita Parlamentului prelungirea stării de urgență, declara că Starea de Urgență va fi utilizată doar pentru rezolvarea crizei energetice și nu împotriva drepturilor și libertăților cetățenilor.

Vicepreședintele Parlamentului a subliniat că decizia nocturnă de vineri a Comisiei pentru Situații Excepționale este una arbitrară, fără acoperire juridică și deosebit de radicală, or, Consiliul Audiovizualului a monitorizat cele 6 TV și nu a identificat încălcările invocate de Comisie.

Potrivit lui Batrîncea, reacții la decizia respectivă au parvenit deja din partea societății civile, a unor parteneri importanți internaționali, a ambasadorului UE, a avocatului poporului care spun că guvernarea trebuie să vină cu explicații și argumente juridice pe marginea deciziei luate.

Bătrîncea a subliniat că dacă aceste audieri nu vor fi organizate ”Republica Moldova va avea mari probleme cu democrația și cu asigurarea pe viitor a unui stat de drept”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă