PSRM

24 ianuarie 2022

Foarte repede am ajuns de la vremuri bune la situații excepționale și la situații de urgență, spune Vlad Batrîncea

Foarte repede am ajuns de la vremuri bune la situații excepționale și la situații de urgență, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, astăzi, în fața Curții Constituționale.

Socialistul a menționat că guvernarea înregistrează derapaje antidemocratice, a compromis orice așteptare a cetățenilor, care astăzi sunt nevoiți să se confrunte cu un șir de provocări și restrângeri de drepturi.

”Întrebați cetățenii Republicii Moldova dacă sunt mulțumiți de situație și dacă văd rezultate măcar într-un domeniu, într-o direcție, măcar undeva. Ce e important, foarte repede am ajuns de la vremuri bune la situații excepționale și la situații de urgență. Oamenii nici nu au reușit să savureze aceste vremuri bune și deodată s-au trezit în situații excepționale, atunci când drepturile lor sunt practic restrânse. Guvernarea în condiții de stare de urgență poate face orice, poate limita cetățeni în orice drept, inclusiv dreptul la informare, dreptul la protest. Nu înțelegem aceste drapaje antidemocratice”, a declarat Batrîncea.

Amintim, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au atacat la Curtea Constituțională decizia PAS de a institui starea de urgență.

Autorii sesizării solicită Înaltei Curți exercitarea în regim de urgență controlul constituționalității și declararea drept neconstituțională a Hotărârii Parlamentului din 20 ianuarie 2022 prin efectul juridic al căreia s-a instituit stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 60 de zile.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă