PSRM

21 octombrie 2021

Dinari Cojocaru: PAS își face PR pe seama copiilor

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal a cerut municipalității și autorităților centrale să asigure cu apă potabilă copiii din instituțiile preuniversitare. Consilierii au insistat asupra acestei solicitări chiar dacă Dinari Cojocaru, vicepreședintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal, a prezentat rezultatele unui studiu efectuat de un laborator care atestă că apa de la robinet este bună pentru a fi consumată.

În pofida informației obținute, consilierii s-au adresat cu un demers către guvernul PAS.
În răspunsul Ministerului Finanțelor care a fost oferit primăriei este precizat faptul că, comisia parlamentară economie, buget și finanțe a examinat adresarea Primăriei municipiului Chișinău cu privire la alocarea unor fonduri din bugetul pentru anul 2022 pentru asigurarea cu apă potabilă a instituțiilor de învățământ preuniversitar din capitală, precum și a instituțiilor de învățământ din toată țara.

De asemenea, în răspuns se menționează că din cauza informațiilor suficiente și clare, în special: care categorii de copii vor fi asigurate cu apă sau toți copiii sunt incluși în lista beneficiarilor; apa va fi livrată în sticle sau în bidoane; toate instituțiile de învățământ vor fi asigurate cu apă potabilă sau doar cele publice, Ministerul Finanțelor așteaptă un raport de la Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, iar după aceasta va putea examina posibilitatea de a aloca fonduri pe termen mediu 2022-2024.

„Aceasta este o acțiune de PR din partea PAS pe seama copiilor. Știind că apa potabilă de la robinet corespunde tuturor normelor, aceștia au decis să facă un astfel de pas de PR politic”, a spus vicepreședintele fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal, Dinari Cojocaru.

Potrivit afirmațiilor sale, chiar și guvernul Partidului PAS le-a răspuns consilierilor săi că solicitarea partidului este imposibil de îndeplinit.

„Acest lucru vorbește despre faptul că PAS nu poate găsi un compromis chiar și printre ai săi și că înaintează în prim plan PR-ul politic pe seama copiilor, a tuturor cetățenilor țării. Acestea sunt la ei „vremurile bune”, a declarat Cojocaru.
Socialistul a făcut apel către PAS să rezolve problemele cetățenilor și să nu se ocupe de PR.

Și Veronica Herța, fosta șefă a întreprinderii „Apă-Canal”, a confirmat la ședința Consiliului Municipal că în cadrul studiilor care s-au efectuat de nenumărate ori s-a stabilit că, calitatea apei potabilă livrată în rețeaua centralizată corespunde tuturor normelor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă