PSRM

21 octombrie 2021

Deputatul Vasile Bolea a acuzat actuala guvernare de „acapararea Justiției”

Ceea ce a făcut PAS în două luni de zile se numește acapararea Justiției. Declarația a fost făcută de către deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vasile Bolea, de la tribuna Parlamentului, în timp ce se dezbătea moțiunea de cenzură împotriva ministrului Justiției. Totodată, Bolea a precizat că PAS a preluat practica PLDM, partid din care au făcut parte liderii actualei majorități parlamentare: „în 2014, PLDM-ul lui Filat a împărțit Justiția: mie Procuratura, ție Curtea Supremă de Justiție”.

Deputatul socialist a mai precizat că cetățenii pleacă din țară, iar investitorii străini refuză să vină în Republica Moldova din cauza unei Justiției controlate.

„De ce nu vin investitorii în Republica Moldova și de ce fug din Republica Moldova cetățenii? Vă imaginați că un investitor străin află că ministrul Justiției cu un oarecare Morari dirijează și orchestrează toate evenimentele din Justiție și sub acest auspiciu este încarcerat Procurorul General. Anume din acest considerent nu vin investitorii și pleacă cetățenii”, a mai spus Vasile Bolea.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă