PSRM

09 decembrie 2021

Deputații PSRM vor ataca la Curtea Constituțională majorarea de către PAS a salariilor lunare ale judecătorilor CC până la 82 de mii de lei

Anunțul a fost făcut de către deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Grigore Novac și Petru Burduja, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit lui Petru Burduja, amendamentul de majorare practic de două ori a salariilor lunare ale judecătorilor Curții Constituționale, până la 82 mii de lei, a fost aprobat ilegal, deoarece nu a avut avizul pozitiv al guvernului. Astfel, potrivit deputatului socialist, a fost încălcat art. 131 p.4 din Constituția RM care prevede că ”Orice propunere legislativă sau amendament care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sunt acceptate de Guvern”.

În legătură cu acest fapt, Grigore Novac a anunțat că în următoarele zile deputații socialiști vor sesiza Curtea Constituțională pentru a clarifica cum vor proceda  judecătorii Înaltei Curți, vor apăra Constituția sau propriile salarii.

”Amendamentul doamnei Stamate, semnat inclusiv și de dl Grosu, doamna Roșca este, în opinia mea, un fel de mită legalizată și un fel de notă de plată, achitată judecătorilor Curții care dea lungul timpului și-au dovedit loialitatea față de actualul regim si nicidecum fată de Constituție”, a concluzionat Grigore Novac.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă